După instaurarea regimului habsburgic în Transilvania, la sfârșitul secolului al XVII-lea, Clujul a găzduit trupe austriece cantonate permanent. Datorită spațiilor limitate din vechea cetate medievală, autoritățile austriece au decis construirea unei noi cazărmi la marginea orașului, în partea de nord-vest.

Planurile au fost aprobate de prințul Eugeniu de Savoia și comandantul trupelor austriece din Ardeal, generalul Steinville. Lucrările au început în 1715 și s-au finalizat în jurul anilor 1721-1723, cu unele finalizări în 1735. Cazarma a fost construită sub îndrumarea arhitectului Giovanni Morando Visconti, responsabil cu fortificarea orașelor Transilvaniei.

Cazarma a avut rolul de a adăposti soldații și de a apăra orașul, iar în timpul revoluției din 1848-1849 a devenit și închisoare pentru revoluționarii maghiari, un exemplu fiind cărturarul Stephan Ludwig Roth, executat de armata revoluționară maghiară în turnul porții nordice.

Fortificațiile Clujului, construite pe modelul celor din Franța

Din punct de vedere arhitectural, construcțiile de pe dealul care domina Clujul trebuiau să fie un loc sigur pentru armata austriacă, bine fortificat și în acelasi timp să comunice cu orașul de jos. De aceea, zidurile noii cetăți a Clujului au fost făcute din piatră și cărămidă, de formă pentagonală, în stea, după modelul fortificațiilor de tip Vauban din Franța. Zidurile erau oblice pentru a mări rezistența împotriva eventualelor salve cu proiectile ale dușmanilor cetății și erau protejate de valuri de pământ și șanțuri. De altfel, acest tip de fortificații a for folosit de austrieci la mai multe orașe din Transilvania, după 1715, cele mai renumite și bine întreținute astfel de fortificații până astăzi fiind cele de la Alba Iulia, cunoscute sub numele de Alba Carolina.

Fortificațiile Cetățuii din Cluj aveau trei porți de acces: una pe latura estică, una pe latura vestică și una pe latura nordică, latura sudică fiind dispusă pe partea abruptă a dealului, care dădea spre râul Someș. Constructorii nu s-au limitat doar la aspectul funcțional al acestora, ci au decorat porțile și cu elemente baroce foarte frumoase, păstrate până astăzi. Astăzi s-au mai păstrat doar două din aceste porți: Poarta Apei, pe latura estică și Poarta Vieneză, pe latura nordică. Aceasta din urmă reprezenta calea principală de intrare în Cetate. După aproape un secol, legătura dintre Cetățuie și Cluj a fost realizată prin construirea unui pod pentru uzul garnizoanei (1801) și prin ridicarea podului cel mare peste Someș (1823-1824), actualul pod care face legătura dintre centrul orașului și strada Horea.

În interiorul cetății, au fost construite spații de dormit pentru soldați, bucătării, depozite de armament și de hrană și clădiri pentru comandamentul cetății. Apărarea era realizată grație zidurilor de apărare, dar și câtorva bastioane de observare, iar la exterior printr-un val de pământ ce înconjura fortificația. De-a lungul timpului, o mare parte a acestor ziduri, clădiri și bastioane s-au dărâmat, pe locul lor fiind amenajat după 1950 un parc și s-a construit un hotel. Azi, locul s-a transformat într-un spațiu de promenadă și de belvedere asupra orașului Cluj-Napoca, foarte apreciat de turiști și de localnici.