ȘTIRI NON-STOP CLUJ

VIDEO. Un șofer din Mureș a mers vreo 20 de km cu anvelopele dezumflate până a rămas fără ele. L-au prins la Cluj!

roți dezumflate

Situație halucinantă pe un drum din Cluj! Polițiștii l-au prins pe un șofer fără anvelope. Sursele Clujenii.ro spun că acesta ar fi mers 20 de km cu anvelopele dezumflate până a rămas fără ele.

„În data de 17 martie, în jurul orei 15:40, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul este condus în afara localității Gârbău, prezentând defecțiuni tehnice semnificative, respectiv lipsa anvelopelor.

Echipajul de poliție a interceptat autoturismul pe DJ108C, constatând că la volan se afla un bărbat de 37 de ani, din județul Mureș. Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Pentru deficiențele tehnice majore constatate și pentru nerespectarea obligației de a avea asupra sa documentele prevăzute de lege, respectiv certificatul de înmatriculare, polițiștii i-au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 1.620 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare în lipsă”, anunță IPJ Cluj.

Având în vedere circumstanțele, bărbatul a fost internat involuntar la o unitate medicală pentru investigații de specialitate. De asemenea, sunt efectuate demersurile necesare privind verificarea îndeplinirii condițiilor medicale pentru menținerea dreptului de a conduce autovehicule.

@clujenii Un șofer a mers 20 de km cu anvelopele desumflate. Pana la urma a ajuns pe jante și a fost oprit de politie. Detalii pe Clujenii.ro #stiricluj #cluj #fyp #clujenii ♬ sunet original – Ioana Gătește

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *