ȘTIRI NON-STOP CLUJ

Viceprimarul Clujului, mesaj FERM pentru șoferii din alte județe care vin în oraș cu mașina: „Vom ridica mașinile din acea zonă/Avem un Park & Ride cu un tarif derizoriu”

park and ride cluj

Noul Park & Ride de la Aeroportul Cluj a fost inaugurat la sfârșitul lunii ianuarie. Acesta dispune de peste 800 locuri de parcare, terminal de autocare și stații de transport în comun, toate pentru un tarif extrem de mic. Cu toate acestea, unii șoferi continuă să își lase mașina pe trotuar, spune viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Primăria Cluj încearcă în această perioadă să informeze șoferii din alte județe de noul obiectiv:

„O analiză putem s-o facem după cel puțin șase luni (n.r cât de folosit va fi Park & Ride-ul). A început să fie folosit din ce în ce mai mult. Avem campanii de informare pe Social Media, și aceste campanii de informare nu sunt în municipiul Cluj-Napoca. Aceste campanii de informare sunt în Apahida, în Dej, în Bistrița, Baia Mare, pentru că lor în primul rând li se adresează acest parc, astfel încât să nu mai vină cu mașina și s-o folosească în interiorul orașului. În perioada următoare o să avem și panotaj stradal pe drumul care vine spre Cluj tocmai pentru a putea să le arătăm oamenilor că există o astfel de funcțiune în Cluj. Eu cred că va fi folosit”, a declarat Dan Tarcea la Napoca LIVE, în emisiunea lui Sandu Mureșan.

Tarcea i-a anunțat pe șoferii care încă preferă să-și lase mașina pe trotuar că autoritățile vor avea toleranță 0 pentru acest comportament.

„Aici venim totuși și cu niște măsuri complementare. Fac un apel celor care își parchează mașina pe trotuar în proximitatea Park & Ride-ului, că vom ridica mașinile din acea zonă. Avem un Park & Ride cu un tarif derizoriu, să spun așa, 5 lei pentru 12 ore, deci este extrem extrem de puțin. De asemenea, beneficiezi de transport gratuit dinspre Park & Ride înspre centru și dinspre centru spre Park & Ride, o zi întreagă cu acel bilet. Sunt niște avantaje clar pe care le oferim pentru folosirea acestui obiectiv”, a mai punctat viceprimarul.

Atenție! Șoferii care își vor lăsa mașina la noul Park & Ride de la Aeroportul Cluj pot lua un mijloc de transport în comun spre oraș – folosind tichetul de parcare în loc de bilet.

Cu tichetul de parcare de la Park & Ride cetățenii pot călători gratuit în Cluj-Napoca cu transportul în comun pe liniile care au traseul din zona Aeroportului spre oraș: 5, 5N, 8, M41, M41L, M42, M42L, M43 și M44.

Tarife parcări Park & Ride Traian Vuia:

– 10 minute – gratuit
– până la 6 ore – 2 lei (în total pentru 6 ore)
– până la 12 ore – 5 lei (în total pentru 12 ore)
– între 12 și 72 ore – 10 lei/oră
– peste 72 ore – 15 lei/oră

Pentru plată pot fi utilizate aparatele de la locație sau aplicația UpPark disponibilă în Google Play și AppStore.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *