Pe 24 aprilie, Venus va domina cerul dimineții, devenind cel mai strălucitor obiect vizibil înainte de răsăritul soarelui. La doar 67 de zile după ce a oferit un spectacol similar pe cerul de seară, planeta va atinge o magnitudine impresionantă de -4,4 – cea mai mare vizibilă de pe Pământ până la data de 22 septembrie 2026, potrivit Live Science.
Dacă cerul este senin și ieși afară cu aproximativ o oră înainte de răsărit, vei putea admira spre est o imagine spectaculoasă: Venus, aflată în perioada sa de maximă strălucire, va lumina orizontul cu o intensitate remarcabilă.
În această etapă, planeta poartă numele poetic de „Steaua Dimineții”, deoarece răsare în est și luminează cerul în zori. Fenomenul este vizibil încă din 22 martie, după ce Venus a trecut între Pământ și Soare și a fost temporar ascunsă în strălucirea solară.
Acest moment poartă numele de conjuncție inferioară cu Soarele. Înainte de acest eveniment, Venus a fost vizibilă pe cerul serii, în vest, imediat după apus, atingând o magnitudine de -4,6 pe 16 februarie. (N.r. – cu cât magnitudinea este mai mică, cu atât obiectul este mai strălucitor.)
Venus a fost deosebit de luminoasă în ultimele luni pentru că s-a aflat foarte aproape de Pământ. Aflată pe o orbită interioară de 225 de zile, Venus “a întrecut” Pământul, care are o orbită de 365 de zile. Acest apropiere face ca planeta să pară mai mare și mai strălucitoare din perspectiva noastră.
Ce vei vedea prin telescop?
Deși Venus va fi extrem de strălucitoare pe 24 aprilie, printr-un telescop bun o vei vedea sub forma unei semiluni — doar 23% iluminată. Exact cum vedem Luna în faza de semilună, vedem și Venus, deoarece sunt planete interioare ce orbitează între Pământ și Soare.
Pe 24 mai, adică o lună mai târziu, Venus va fi iluminată în proporție de 45% și va avea o magnitudine de -4,2 — ușor mai puțin strălucitoare, dar încă remarcabil de vizibilă, scrie Antena 3 CNN.