Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a validat, în ședința din 14 aprilie 2025, numirea domnului conf. dr. Cosmin Caraiani în funcția de decan al Facultății de Asistență Medicală și Științe ale Sănătății, cea mai nouă facultate din cadrul UMF Cluj. Numirea survine în urma concursului organizat în data de 25 martie.
De asemenea, au fost validați și cei doi prodecani ai noii facultăți: șef lucr. dr. Luminița-Elena Furcea și șef lucr. dr. Liliana Elisabeta David.
„Conf. dr. Cosmin Caraiani este medic primar radiologie și imagistică medicală și cadru didactic al universității noastre din 2018. Cu peste 15 ani de experiență profesională și formare suplimentară în Franța, este autor/coautor a peste 60 de articole științifice și al mai multor lucrări de specialitate. Domeniile sale de expertiză includ imagistica abdominală, pelvină și oncologică.
Șef lucr. dr. Luminița-Elena Furcea este medic primar chirurgie generală la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj și cadru didactic activ din 2002. A coordonat stagii clinice, lucrări de licență și a fost implicată în proiecte de cercetare, având o vastă experiență în chirurgia laparoscopică și hepato-bilio-pancreatică.
Șef lucr. dr. Liliana Elisabeta David este doctor în medicină și cadru didactic în cadrul Disciplinei de Nursing, cu o bogată experiență în domeniul îngrijirilor medicale și în cercetare. A fost implicată în trialuri clinice și coordonează laboratorul de explorări funcționale digestive. A condus extensia universitară de la Baia Mare, implicându-se activ în formarea viitoarelor generații de profesioniști”, anunță UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca.