Rectorul UBB Cluj, profesorul Daniel David, implică universitatea în campania electorală. Acesta s-a trezit acum, cu câteva zile înainte de vot, să laude Primăria pentru lucrarea de e strada Kogălniceanu.

”În sfârșit, orașul și UBB au cu adevărat o Piață a Universității! Într-adevăr, cea mai frumoasă stradă a orașului și «artera academică» – așa cum a fost adesea numită în spațiul public – s-a transformat într-o Piață a Universității. Dincolo de speculații, UBB a militat mereu pentru o zonă pietonală în jurul Universității care să valorifice «artera academică» a orașului (vechea Uliță a Lupilor – Platea Luporum) și care să creeze o Piață a Universității în oraș, dincolo de mai vechea stradă a Universității.

Primăria și-a făcut datoria și a oferit Universității și orașului o nouă piață publică – Piața Universității. Considerând monumentalitatea și istoria clădirii centrale a UBB și spațiul pietonal generos din jur și clădirile istorice, probabil că această zonă este cea mai frumoasă de acest tip din țară”, potrivit UBB Cluj.

Este un lucru știut că în conducerea UBB Cluj sunt mulți oameni apropiați de liberali și de Emil Boc.

Dacă revenim în fața clădirii centrale a UBB și mergem spre est, vom observa:

*(pe partea stângă) – Statuia Școlii Ardelene („la Ardeleni” – în limbajul urban), dezvelită în 1973 și înlocuind Lupa Capitolina („Lupoaica” – în limbajul urban) aflată acum pe Bulevardul Eroilor nr. 28.

*(pe partea stângă) – Colegiul Academic „Florian Ștefănescu Goangă”, construit într-un stil modern (cu unele elemente clasice și chiar romantice în interior) în perioada interbelică, o clădire reprezentativă pentru oraș. Lângă Colegiu se află Palatul Teleki, construit la sfârșit de secol XVIII în stil baroc (cu unele elemente clasice), iar apoi clădirea Colegiului Național Emil Racoviță, construită în secolul XIX (pe locul unei clădiri mai vechi din secolul XVI) în stil de inspirație clasică, în fața căreia se află statuia savantului Emil Racoviță.

*(pe partea dreaptă) – Clădirile Facultății de Teatru a UBB, construite la început de secol XIX, după incendiul din 1798, într-un stil neobaroc cu elemente rococo (partea estică). Între aceste clădiri și Arhivele Naționale (clădire din a doua parte a secolul XIX), se află două clădiri vechi, reconstruite tot la început de secol XIX, în stil neobaroc, după incendiul din 1798, probabil pe locul altor clădiri orășenești mai vechi distruse în incendiu, găzduind acum locuințe și firme (ex. „casa Bethlen-Nemeș” la numărul 8 și „vechea prefectură” la numărul 6). După Arhivele Naționale, regăsim Biblioteca Academiei (construită în 1975, într-un stil „brutalist” – fr. „beton brut”) și clădirea Liceului Teologic Reformat, construită la început de secol XIX pe locul vechii clădiri din secolul XVII, distrusă în incendiul din 1798.

*(pe partea dreaptă) – Biserica Reformată este o instituție reprezentativă în țară pentru stilul gotic, construită spre sfârșitul secolului XV (cu reparații/dezvoltări ulterioare) ca biserică romano-catolică (inițial franciscană, apoi din 1579/1581, iezuită, iar din 1622, reformată). În piața bisericii a fost plasată în 1904 Statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul (în limbajul urban al tinerilor „la Cavaler” sau „la Balaur”). Aici și în jurul său – de la Turnul Croitorilor până spre Biblioteca Academiei și Colegiul Academic – s-a născut în 1581 prima instituție universitară de pe teritoriul actual al țării, și anume Academia Claudiopolitana, în cadrul Colegiului Iezuit Major (acest lucru se poate observa marcat pe zidul fostei academii), proprietățile din zonă fiind date de Regele Ștefan Báthory universității:

Selecție din Diploma regală de fondare din 1581 conferită de Ștefan Báthory, (traducere Rus, 2007): „[…] atribuind antezisei Societății a lui Isus, cu sprijinul autorității apostolice, o mănăstire părăsită, cândva a fraților din ordinul franciscanilor, construită din generozitatea regilor Ungariei, aflată în Ulița Lupilor, lipită de zidul cetății, împreună cu biserica, grădinile, curțile, turnurile și cu toate locurile înconjurate de lângă zidurile cetății pe care le-au folosit în vechime sus-zișii frați franciscani; pe deasupra, o casă în care locuiau între niște călugărițe fecioare, cu toate lucrurile care într-un fel sau altul aparțin acesteia […]”.