ȘTIRI NON-STOP CLUJ

Surpriză. Clujul a ajuns din nou în topul calității vieții în Europa/București ocupă o poziție mai puțin favorabilă

clujul de sus

Un studiu realizat de numbeo.com a evaluat calitatea vieții în 106 orașe europene, iar Timișoara și Cluj-Napoca s-au clasat în zona mediană a topului. În schimb, Bucureștiul ocupă o poziție mai puțin favorabilă și se află pe locul 5 în clasamentul celor mai poluate orașe din Europa.

Potrivit acestui studiu, citat de financialintelligence.ro, Timișoara și Cluj-Napoca se situează la mijlocul clasamentului, în timp ce București ocupă o poziție mai puțin favorabilă.

Conform sursei menționate, Timișoara se află pe locul 53, iar Cluj-Napoca pe locul 55 în topul calității vieții. Aceste două orașe românești sunt poziționate între Birmingham și, respectiv, Antwerp, Manchester și Lyon. Berlin și Praga, două capitale europene, se află pe locuri ușor superioare, ocupând pozițiile 48 și 49.

Aparaent, cel mai bine se trăiește în orașe din Țările de Jos și Luxemburg. Haga se află pe primul loc, urmată de Groningen, Luxemburg și Eindhoven. Clasamentul continuă cu orașe elvețiene precum Basel și Berna, urmate de alte orașe olandeze. Iașiul se situează pe locul 80 în clasament, depășind ușor capitale precum Budapesta (locul 81) și Paris (locul 83). Bucureștiul, însă, ocupă locul 88 în Europa, alături de alte capitale precum Londra (locul 86), Moscova (locul 90) și Sarajevo (locul 91).

Din păcate, Bucureștiul se află pe locul 5 în clasamentul celor mai poluate orașe, fiind a doua cea mai poluată urbe din Uniunea Europeană după Napoli. În ceea ce privește traficul, capitala României ocupă locul 7, imediat după Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *