Spitalul promis la Cluj-Napoca de profesorul Ștefan Florian prinde contur. În ce stadiu e proiectul
Viitorul ”Centru de Patolofie Neurovasculară și Neurochirurgie” Cluj, un super spital promis de profesorul Ștefan Florian, unul dintre cei mai mari neurochirurgi din România, prinde contur.
Până în prezent, la nivelul noului corp, a fost realizată în totalitate partea de infrastructură și suprastructură, lucrările ajungând în momentul de față, la stadiul de închidere a terasei. La nivelul acoperișului, lucrările de hidroizolație sunt realizate în proporție de 90%, iar în prezent se montează pavajul. Spațiul tehnic prevăzut pe acoperiș, construit din structură metalică, este complet, și au fost montate de asemenea unitățile de tratare a aerului (CTA). În interiorul clădirii, am realizat compartimentările pereților din gips carton pe fiecare etaj, în paralel cu instalarea sistemelor interioare specifice fiecărui domeniu.
În corpul existent, pereții de compartimentare din gips carton au fost realizați, șapele au fost turnate pe toate etajele, și s-au inițiat lucrările de instalații pentru încălzire. De asemenea, lucrările la închiderea fațadei cu HPL, o fațadă de tip ventilat, au ajuns în acest moment la un stadiu de execuție de 40%.
Proiectul de investiții este realizat prin Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca cu sprijinul Consiliul Județean Cluj și al Ministerului Sănătăţii din România.
Noul centru se face în clădirea fostului Spital de Medicina Muncii
Fostul Spital de Medicina Muncii, de pe strada Louis Pasteur, a fost închis și în locul lui apare Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie. Acesta va avea 55 de paturi de spitalizare continuă, din care 7 pentru copii și 35 de paturi ATI. Blocul operator va avea 6 săli de operație standard și una multifuncțională hibrid.
Tot proiectul a fost gândit și va fi coordonat de neurochirurgul Ștefan Florian, primul neurochirurg român în top 5 mondial.
În 16 august 2022, în incinta fostei Clinici de Medicina Muncii de pe strada Louis Pasteur, a avut loc predarea-primirea amplasamentului unde se va ridica construcția, între reprezentanții SCJU Cluj-Napoca și cei ai constructorului, S.C.C. Construcții Erbașu S.A. Până în acest moment s-au parcurs următoarele etape: proiectarea, obținerea autorizației de construire și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Într-o primă fază va avea loc recompartimentarea clădirii existente, urmată de construcția unui corp nou de clădire, conectat la cel existent, având un cost de aproximativ 112 milioane lei.
1 thought on “Spitalul promis la Cluj-Napoca de profesorul Ștefan Florian prinde contur. În ce stadiu e proiectul”