ȘTIRI NON-STOP CLUJ

Se va încheia cu „șmecheria” avansului enorm pentru apartamente și la Cluj! Legea Nordis intră luni la vot în Senat – Cât e avansul maxim pe care-l poate cere constructorul

Blocurile de 27 de etaje de pe platforma Remarul 16 Februarie nu au primit undă verde: Proiectul va reveni în Comisia de Urbanism
Blocurile de 27 de etaje de pe platforma Remarul 16 Februarie nu au primit undă verde: Proiectul va reveni în Comisia de Urbanism

O propunere legislativă care vizează protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, prin deschiderea cărților funciare pentru unitățile individuale considerate bunuri viitoare, urmează să fie dezbătută și supusă votului în plenul Senatului, luni, potrivit Agerpres.

Vezi și: Clujul e în pragul colapsului imobiliar? Avans 50% la cumpărarea unui apartament. E țeapă oricum te-ai uita

Potrivit proiectului de lege, „dezvoltatorul este responsabil de finalizarea proiectului imobiliar şi poate promite înstrăinarea unităţilor individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinţei individuale viitoare, numai după notarea autorizaţiei de construire în cartea funciară, realizarea operaţiunii de preapartamentare pentru condominiile viitoare şi deschiderea cărţilor funciare pentru unităţile individuale reprezentând bunuri viitoare, în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare 7/1996”.

Printre prevederi, se numără înscrierea în cartea funciară a promisiunilor obligatorii, astfel că nu va mai exista posibilitatea ca un dezvoltator să poată să promită un apartament mai multor persoane.

„Promisiunile de vânzare/promisiunile de cumpărare/promisiunile bilaterale de vânzare – cumpărare având ca obiect unităţilor individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinţele individuale viitoare se încheie numai în formă autentică, după notarea autorizaţiei de construire în Cartea funciară şi după obţinerea în prealabil a extrasului de Carte funciară de autentificare pentru unitatea individuală viitoare sau după caz, pentru locuinţa individuală viitoare”, se arată într-un amendament inclus în raportul de admitere acordat proiectului de lege de Comisiile juridică şi de administraţie ale Senatului.

O altă prevedere este limitarea avansului la 15%, iar următoarele plăți să fie făcute în funcție de stadiile de dezvoltare, 25% la finalizarea structurii, 25% la finalizarea instalațiilor.

„Sumele achitate de cumpărător ca avans in cadrul promisiunii de vânzare/promisiunii de cumpărare/promisiunii bilaterale de vânzare -cumpărare se depun într-un cont bancar deschis pe numele dezvoltatorului imobiliar, în orice monedă şi pot fi cheltuite de acesta numai în scopul dezvoltării imobiliare. Procentul maxim din preţul total pe care dezvoltatorul îl poate solicita ca avans este limitat în funcţie de stadiul construcţiei după cum urmează: 15% la încheierea promisiunii de vânzare/promisiunii de cumpărare/ promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, 25% la finalizarea structurii de rezistenţă, 25% la finalizarea lucrărilor de instalaţii”, prevede un alt amendament al Comisiilor.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari preponderent de la PSD, mai prevede că dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancţionaţi cu 1% din cifra de afaceri.

Senatul este prim for legislativ sesizat pentru propunerea legislativă privind completarea articolului 22 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii, Camera Deputaţilor având rol decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *