Se modernizează drumurile de interes local din comuna Ciucea

0
Au început lucrările pe drumul de la Viișoara. Ce se va face pe drumul județean DJ 150 Viișoara - DJ 151C - FOTO

Au început lucrările pe drumul de la Viișoara. Ce se va face pe drumul județean DJ 150 Viișoara - DJ 151C - FOTO

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de modernizare a cca. 5,8 km de drumuri comunale și vicinale de pe raza a trei localități aparținătoare ale comunei Ciucea: Vânători, Calea Lată și Ciucea.

Investiția prevede modernizarea, în profunzime, a nu mai puțin de opt străzi situate pe teritoriul comunei Ciucea:

Dâmbul Jderii, Drum Dilica și Dude-zomp din localitatea Ciucea;
Părăuanu și Tania din localitatea Calea Lată;
Nelu Oniuschi I și II, Blidăreasa din localitatea Vânători.

În prezent, străzile vizate de lucrări se prezintă într-o stare de degradare, cu gropi și denivelări, cu șanțuri colmatate sau chiar inexistente, dar și cu podețe înfundate. Pentru rezolvarea acestei situații și aducerea acestor drumuri la o stare tehnică corespunzătoare unei deplasări în siguranță a vehiculelor și pietonilor, Primăria comunei Ciucea a inițiat un proiect de modernizare a întregului sistem rutier. În plus, vor fi realizate și lucrări de scurgere și evacuare a apelor, decolmatarea și construirea de noi podețe, dar și amenajarea de accese la proprietăți.

Lucrările, în valoare totală de 6.615.171 lei, sunt finanțate prin intermediul Programului național de dezvoltare a infrastructurii locale „Anghel Saligny”.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate