Scandal uriaș în USR Cluj? Președinta Oana Murariu acuzată de ”nepotisme”. Ce explicații a oferit pentru Clujenii.ro

1
Scandal uriaș în USR Cluj? Președinta Oana Murariu acuzată de ”nepotisme”. Ce explicații a oferit pentru Clujenii.ro

Scandal uriaș în USR Cluj? Președinta Oana Murariu acuzată de ”nepotisme”. Ce explicații a oferit pentru Clujenii.ro

Președinta USR Cluj, deputatul Oana Murariu, este contestată de opoziția din USR, fiind acuzată că și-a pus ”soțul numărul 1 pe lista USR pentru Consiliul Județean. Și locul 3 pe aceeași listă este consilierul parlamentar al doamnei deputat-lider de filială Murariu”.

Oana Murariu a precizat pentru Clujenii.ro că aceste acuzații nu sunt fondate și că au fost alegeri interne, în urma cărora au fost stabiliți candidații pentru alegerile locale. Aceasta a spus că s-au făcut alegeri interne legale și că soțul ei a fost ales candidat pentru că are rezultate.

Electoratul se așteaptă din partea USR să păstreze câteva dintre valorile care au consacrat partidul. S–a militat pentru meritocrație, pentru zero compromisuri, pentru zero nepotism. Și ce avem azi pe una din listele de candidați la Biroul Național? Din Cluj o avem pe președinta filialei Oana Murariu care și-a pus soțul numărul 1 pe lista USR pentru Consiliul Județean. Și locul 3 pe aceeași listă este consilierul parlamentar al doamnei deputat-lider de filială Murariu. Îl avem și pe Ciprian Rus, care se implică în activitatea filialei în modul lui caracteristic, hărțuind în mod repetat colegi și colege care nu-i sunt pe plac. Din acest motiv a fost chiar exclus din PLUS de Cioloș în 2020 dar a fost reprimit după o lună.

Alegerile interne în filiala Cluj se desfășoară constant după aceeași metodă „autobuzul” și păstrează la putere același grup de interese, fiind unul dintre motivele pentru care alegătorii s-au îndepărtat de USR. Este opțiunea fiecăruia cu cine votează. Din păcate USR a devenit, la Cluj, altceva decât se spera să fie. E doar o „gășcuță” care se ascunde sub sigla partidului și care își face aranjamentele. Acum să intre câți mai mulți în noul Birou Național!”, au precizat cei care formează acum opoziția ”subțire” din USR Cluj.

Oana Murariu a precizat pentru Clujenii.ro că soțul ei este în USR din 2017, iar consilierul ei este din 2019. ”Pe soțul meu îl știu toți colegii. E liderul de grup de la Consiliul Judetean și este apreciat în USR. Consilierul meu e din 2019 și lucrează cu majoritatea membrilor. Normal ca oamenii îl votează. În USR nu există ideea de un șef care are pixul. În vechile partide, șeful se decide cu pixul, dar nu la noi.

Aveți exemplul Sabin Sărmaș, care a vrut campanie internă în PNL pentru a fi desemnat candidatul PNL la Pirmăria Cluj-Napoca, dar a fost exclus din partid”, a precizat Oana Murariu.

Aceasta a spus că ”dacă soțul meu a zis că va candida și oamenii l-au votat în competiția internă este un lucru normal. Eu nu am fost implicată personal”.

Oana Murariu: Călin Groza, șeful opoziției din USR Cluj, nu a scos un cuvânt de protest

Oana Murariu a precizat că cel care conduce opoziția din USR este Călin Groza, pe care l-a acuzat că a venit la Adunarea Generală în care au fost desemnați oamenii care să reprezinte partidul la Congresul USR de sâmbătă, 29 iunie, pentru conducerea partidului. ”A venit la Adunarea Genarală și domnul Groza nu a zis nimic, dar a ales să trimită poziția lui prin presă. Am avut conferința județeană cu 200 de oameni și în urma acestor alegeri s-au ales delegatii pentru congres, iar eu am luat cele mai multe puncte”, a mai completat Oana Murariu.

Atașăm mai jos poziția opoziției din USR Cluj

Aseară, în timp ce îmi susțineam punctul de vedere am fost înjurată de colegul Ciprian Rus, vicepreședinte USR Cluj, viitor consilier local la Cluj-Napoca și reprezentantul partidului în interacțiuni cu noii membri sau alte partide politice. Coleg care n-a avut demnitatea să mi se adreseze mie direct, ci altor bărbați din jur, în cel mai disprețuitor mod. Nu o să reproduc ce a spus însă imaginați-vă una dintre expresiile misogine pe care femeile le-au auzit cel puțin o dată în viață, expresie legată de viața noastră intimă și de rolul ei în starea emoțională de moment. Este exact genul de agresivitate verbală cu care femeile se confruntă zilnic, este motivul principal pentru care prea puține femei ies în față, pentru a se implica sau candida la funcții publice. Hărțuirea și agresivitatea pe care știm că va trebui să le suportăm. Și poate, pentru unele dintre noi, tocmai statutul femeii în societate și în politică ne-a adus în USR.

Ori astfel de comportament elimină fix motivația unora dintre noi. A avea grupuri tematice de tipul „Femei în politică” nu înseamnă absolut nimic, dacă cultura noastră organizațională e copiată de la PSD. Noi, USR, întotdeauna am condamnat public orice fel de agresiune la adresa femeilor, însă în spatele ușilor închise lucrurile stau destul de diferit

Semnatari scrisorii de proetest: Cristina Fărcaș, membru USR; Carmen Turcanu, membru USR; Sergiu Oltean, membru USR; Marius Todoran, consilier local Florești; Dan Paul Dehenes, consilier local Florești; Călin Groza, consilier local Cluj-Napoca.

Poziția pe larg a deputatului Oana Murariu

USR Cluj este o filială vie, cu oameni de opinii diferite și condusă democratic, prin votul majorității membrilor.

Fiecare membru al organizației USR Cluj este încurajat și își poate exprima liber opiniile în cadrul dezbaterilor interne. Violența verbală de orice fel nu este însă tolerată și există structuri interne care pot verifica orice presupusă abatere de la normele și statutul partidului.

Este firesc să existe o opoziție internă pentru că prin competiție devenim mai buni ca indivizi și mai puternici ca organizație. Mereu am considerat și continui să cred că ceea ce ne apropie, respectiv dorința de schimbare a modului în care partidele tradiționale au făcut politică și promovarea unor reforme profund necesare ale statului român, e mai important decât opiniile care ne despart.

Regret că în pofida votului democratic din cadrul USR Cluj, opoziția internă își urmărește agenda proprie și în spațiul public.

Acest lucru proiectează o imagine falsă despre situația din USR Cluj, afectând întreaga echipă a organizației, într-un moment în care mai mult ca oricând vorbim despre viitor și despre modul în care țintim ca filiala noastră să fie reprezentantă în noul Birou Național al USR”.

About The Author

1 thought on “Scandal uriaș în USR Cluj? Președinta Oana Murariu acuzată de ”nepotisme”. Ce explicații a oferit pentru Clujenii.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate