Rezultate alegeri parlamentare 2024. Cifrele oficiale sunt transmise de BEC în timp real/Românii își aleg parlamentarii pentru următorii 4 ani

0
Rezultate alegeri parlamentare 2024 Cluj! Lista candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor

Rezultate alegeri parlamentare 2024 Cluj! Lista candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor

Românii își aleg parlamentarii pentru următorii patru ani chiar de Ziua Națională, pe 1 decembrie 2024. Rezultatele acestor alegeri parlamentare sunt centralizate și publicate în timp real de Biroul Electoral Central, fiind disponibile pe platforme online, inclusiv pe Clujenii.ro.

Anul electoral 2024 este unul aglomerat, cu patru runde de alegeri programate: europarlamentare și locale pe 9 iunie, prezidențiale pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (al doilea tur), iar parlamentarele coincid simbolic cu Ziua Națională a României.

Numărătoarea voturilor începe imediat după închiderea urnelor, duminică seara, de la ora 21:00, când începe procesul de centralizare oficială a rezultatelor.

Secțiile de vot din România se închid la ora 21:00. Atunci vor fi publicate rezultatele exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare, iar din acel moment începe numărătoarea oficială a voturilor.

La fel ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale, rezultatele oficiale vor fi transmise de BEC în timp real, pe măsură ce sunt centralizate procesele verbale din secțiile de vot.

Înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) au anunțat că au lansat o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro.

„Toţi cei interesaţi vor putea urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare. Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obţinute de către candidaţi, pe măsură ce preşedintele şi membrii secţiilor de votare transmit digital procesele verbale cu voturile exprimate. Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afişarea rezultatelor: în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre. De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezenţa alegătorilor în secţiile de votare, fotografiile proceselor verbale şi alte date de transparenţă”, a explicat STS.

Alegerile parlamentare din România reprezintă procesul democratic prin care cetățenii cu drept de vot aleg reprezentanții în Parlament, organul legislativ suprem al țării. Aceste alegeri se desfășoară o dată la patru ani și au ca scop desemnarea membrilor celor două camere ale Parlamentului: Camera Deputaților și Senatul. România are un sistem parlamentar bicameral, astfel încât cetățenii votează pentru ambele camere în cadrul aceluiași scrutin.

La alegerile parlamentare, cetățenii români aleg partide politice, alianțe electorale sau candidați independenți, printr-un sistem de reprezentare proporțională pe liste închise. Fiecare partid prezintă o listă de candidați pentru fiecare circumscripție electorală, iar numărul de mandate obținute de fiecare partid este proporțional cu voturile primite în fiecare circumscripție.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate