Restaurantul Intim, localul dinainte de 1989 unde mergeau numai femeile – FOTO
Restaurantul “Intim” – primul şi unicul restaurant exclusiv pentru doamne din România.
Povestea „Intim“ începe în 1962 când directorul Întreprinderii de Alimentaţie Publică din Cluj, întors dintr-un schimb de experienţă în Franţa, a decis deschiderea localului în apropiere de casa natală a lui Matia. Restaurantul a fost unul modern, avangardist pentru acele vremuri, şi la scurt timp devenea cel mai căutat şi select local din oraş. O altă noutate pentru vremurile acelea e faptul că „Intim“ avea un salon amenajat special pentru nefumători.
Cafeaua se făcea la ibric, sau turcească, în nisip iar localul servea şi diferite prăjituri.
Decăderea a început în anii 1980, până la urmă localul fiind închis.
Restaurantul „Intim“ din Cluj a fost, înainte de Revoluţie, primul local deschis în România doar pentru femei. Potrivit legendelor de după anii ’60, locul, care şi-a păstrat şi acum acelaşi profil, era punctual preferat de întâlnire al lesbienelor. Acesta a fost, probabil, şi motivul pentru care Securitatea infiltrase acolo, printre cliente, şi spioane, mai spun aceleaşi legende.
Povestea „Intim“, „insula amazoanelor“, cum e prezentat restaurantul într-un film scurt al British Pathé, începe în 1962, când Întreprinderea de Alimentaţie Publică din Cluj deschidea un restaurant pentru femei, care, la scurt timp, devenea cel mai căutat şi select local din oraş. Pentru doamne şi numai pentru ele. Domnii aveau interzis. Unii dintre ei, tineri la acea vreme, povestesc acum, după zeci de ani, că treceau ca fulgerul pe lângă „Intim“, situateîn buricul târgului, în apropiere de casa unde s-a născut regele Matia Corvin. Alţii, în schimb, spun legendele urbane, mai curioşi, se deghizau şi căutau cu orice preţ să vadă ce e înăuntru aşa special.