Profesorul Ștefan Florian, primul neurochirurg român în top 5 mondial. Și e un clujean de-al nostru
Neurochirurgul clujean Ioan Ștefan Florian a fost ales în 2017 în funcția de Vice-President at Large la Congres Mondial de la Istanbul. Profesorul Florian este astfel primul neurochirurg român în top 5 mondial.
România a avut în ultimii ani din nou motiv de mândrie după alegerea prof. dr. Ioan-Ștefan Florian în prima linie a neurochirurgiei mondiale. Congresul Mondial (WFNS Congress), desfășurat între 20-25 August 2017 la Istanbul, a prilejuit alegerea Prof. Dr. Ioan-Ștefan Florian în funcția de Vice-President at Large, fapt care a reprezintat în primul rând o recunoaștere a meritelor profesionale pe plan internațional, a eforturilor făcute de-a lungul anilor pentru dezvoltarea neurochirurgiei din țară și din regiunea de Sud-Est a Europei. În același timp, a reprezintat o extrem de importantă recunoaștere a Neurochirurgiei Românești, o specialitate considerată dintre cele mai delicate dintre specialitățile chirurgicale, deoarece se operează direct pe cel mai de preț și complex sistem: creierul și măduva spinării.
Pentru România, importanța acestei alegeri este deosebită, în primul rând pentru că, în acest fel, medicina românească este prezentă la vârf, în forul conducător al neurochirurgiei mondiale. Prof. dr. Ioan-Ștefan Florian, în calitate de Președinte al Societății Române de Neurochirurgie, nu se reprezintă acolo doar pe sine, în calitate de excelent profesionist, ci reprezintă neurochirurgia românească.
„Mai în glumă mai în serios, la o altă scară, cum ar fi ca România să fie reprezentată în G8 sau G20? Sper ca prin această reprezentare să putem asigura o mai intensă și puternică dezvoltare a neurochirurgiei române, sper ca factorii de decizie să înțeleagă necesitatea dotării tehnologice uniforme pe plan național, neurochirurgia fiind o specialitate aflată în directă conexiune cu dezvoltarea tehnologică. Este nevoie însă și de o dezvoltare uniformă a resurselor umane în această specialitate, începând cu medicii, dar să nu uităm de cadrele medii care asigură bunul mers al îngrijirii bolnavilor. Voi încerca să îmi fac auzită vocea nu doar pe plan internațional, ci din această poziție voi putea fi mai atent ascultat și pe plan național”, a spus Prof. Dr. Ioan-Ștefan Florian.
„În ceea ce mă privește, voi încerca să sprijin medicii cei mai valoroși să devină mai vizibili pe plan internațional, voi face o intensă activitate de lobby internațional pentru promovarea neurochirurgilor români, în paralel cu asigurarea unei prezențe tot mai consistente a neurochirurgilor români, rezidenți sau seniori, la toate activitățile internaționale educaționale și științifice la care voi participa. Avem neurochirurgi de mare valoare pe care îi voi sprijini să se facă remarcați. Avem un potențial extraordinar în rezidenții noștrii, avem un viitor de excepție în studenții pe care astăzi îi pregătim să devină neurochirurgii viitorului”, a mai spus Prof. Florian.
Rolul principal al Federației Mondiale de Neurochirurgie (World Federation of Neurosurgery-WFNS) este de a asigura dezvoltarea neurochirugiei ca o specialitate de vârf prin cunoaștere, educație, progres tehnologic, experiență, cercetare, dezvoltare, care să se facă în mod cât mai echitabil pe întreg globul, iar Consiliul de Administrație al WFNS stabilește strategiile și metodele prin care această dezvoltare să se desfășoare și să aibă loc.
1 thought on “Profesorul Ștefan Florian, primul neurochirurg român în top 5 mondial. Și e un clujean de-al nostru”