În Clujul de altădată, istoria a consemnat aproximativ 88 de procese legate de vrăjitorie. Dintre acestea, 55 au fost veritabile procese de vrăjitorie, în timp ce restul au fost cazuri de defăimare, în care acuzațiile de magie neagră au fost doar un element secundar. Din cele 56 de procese ajunse în fața instanței, 20 s-au soldat cu condamnări la moarte: 18 femei au fost arse pe rug, iar două au fost înecate în Someș, cel mai probabil supuse probei apei. Pentru cei împotriva cărora nu s-au găsit probe concludente, justiția vremii a aplicat pedepse precum biciuirea, însemnarea pe frunte cu fierul înroșit sau izgonirea din comunitate. Nouă persoane au fost achitate.
Cine erau cei acuzați de vrăjitorie?
Marea majoritate a celor acuzate au fost femei—soții, văduve, tinere servitoare și, în mod special, moașe și „vindecătoare”, mai ales în secolele XVI și XVII. Cerșetoarele și femeile venite din alte localități erau și ele vizate, bănuite că au fugit din locurile de baștină tocmai din cauza unor astfel de acuzații. În acest context dominat de prejudecăți și temeri, doar doi bărbați au fost acuzați de vrăjitorie.
De la conflicte sociale la acuzații de magie neagră
În spatele majorității acuzațiilor de vrăjitorie se ascundeau, de fapt, tensiuni sociale și personale. Concurența dintre moașe și vindecători, neînțelegerile între vecini, conflictele familiale sau resentimentele față de cerșetori și străini au alimentat multe dintre aceste procese. Îmbolnăvirea oamenilor sau a animalelor era adesea pusă pe seama vrăjitoriei – urticarii, tumori, afecțiuni gastro-intestinale sau chiar secarea laptelui vacilor deveneau dovezi ale unor blesteme și farmece. Astfel, în Clujul medieval, teama de necunoscut și rivalitățile sociale au transformat vrăjitoria într-o crimă pedepsită cu sânge.
Procesul lui Kőmíves Prisca
Primul proces de la Cluj, documentat până în prezent, a fost cel al lui Kőmíves Prisca, prima vrăjitoare despre care se știe că a fost arsă pe rug aici, în 1565. Nu se cunoaște starea sa civilă dar, în ce privește etnia, este foarte posibil să fi fost de etnie maghiară. Se mai știe despre ea că era moașă. Acuzatoarea lui Kőmíves Prisca a fost Benedek Dorotya. O parte a mărturiilor adunate o prezentau pe Kőmíves Prisca ca pe o femeie care își făcea treaba bine și era respectată, altele formulau acuze de vrăjitorie legate de practica meseriei și, probabil, unele insuccese. A fost de asemenea interogată și torturată. La interogatoriu, ea a denunțat alte vrăjitoare, arată datele BJC.
Cel care a interogat-o a fost Péter Gruz, înverșunatul procuror particular al primelor procese clujene, un maestru croitor de pe strada Ungurilor (azi 21 decembrie 1989), unul din activiștii care lucrau cu tenacitate pentru a găsi și condamna vrăjitoare. Numele său a apărut frecvent în documentele de epocă și, deși de condiție modestă, probabil pentru a compensa frustrări personale, apare implicat în diverse probleme religioase, administrative ale orașului și căutarea de țapi ispășitori. El a fost cel care a forțat-o pe Prisca să dea numele altor vrăjitoare din oraș, apoi a inițiat un proces împotriva a două dintre vrăjitoarele menționate de Prisca, deși nu avea nicio plângere personală împotriva lor. Prisca a fost condamnată la moarte în februarie, iar în următorul proces al vrăjitoarelor, care a avut loc în martie, martorii se referă la ea ca fiind femeia arsă (Prisca proxime combusta).
Documentele nu dovedesc neapărat că Prisca a fost învinuită în primul proces de vrăjitorie de la Cluj, pentru că hotărârea din acest dosar prevede și că femeia condamnată pentru vrăjitorie trebuie luată și arsă „ad locum solitum”, în „locul obișnuit”. Acesta putea fi locul unde se ardeau pe rug și alte persoane, pentru alte învinuiri, conform practicii dreptului penal al vremii, dar este posibil și să fi fost „locul obișnuit” folosit în principal pentru arderile vrăjitoarelor, ceea ce însemna că procesele vrăjitoarelor au început la Cluj înainte de procesul lui Kőmíves Prisca. Așa numitul „loc obișnuit” pentru arderea vrăjitoarelor, se pare că era situat la nord de Cetatea veche, în hostat-ul zonei cunoscută odinioară ca Hídelve (în fața porții Podului și la baza Cetățuii, cu strada Horea de azi), lângă pârâul Nadăș.
Privit în perspectiva sa ulterioară, prin mărturia smulsă lui Prișca, alte femei au fost inculpate în procese de vrăjitorie în perioada imediat următoare, conturând un grup al moașelor și vindecătoarelor vânate ca și vrăjitoare, la Cluj.
