Probleme majore la transportul în comun pe ruta M31, Baciu – Cluj-Napoca: călătorii așteaptă zeci de minute
Călătorii care folosesc linia M 31 din Baciu sunt tot mai nemulțumiți de întârzieri și aglomerație. Un locuitor din zonă a raportat marți dimineața, 2 octombrie, o întârziere majoră în stația Calea Baciului, unde a așteptat mai bine de 30 de minute fără să apară niciun autobuz.
„Stau în stația Calea Baciului de 30 de minute și nu a trecut niciun autobuz 31, deși ar fi trebuit să vină două autobuze în acest interval, la 7:24 și 7:34. În schimb, două autobuze de pe ruta M31 au trecut pline, fără loc pentru alți pasageri. Nu este normal să așteptăm atât de mult și să stăm înghesuiți ca sarmalele în autobuze”, a declarat călătorul.
Aceasta nu este prima dată când locuitorii din zona Calea Baciului se plâng de nereguli în transportul în comun. Suprasolicitarea autobuzelor, întârzierile frecvente și lipsa de confort sunt probleme cu care clujenii se confruntă din ce în ce mai des.
Soluții propuse de călători
Locuitorii solicită o soluționare rapidă a problemei, cum ar fi suplimentarea autobuzelor pe ruta 31 în intervalele de vârf. În contextul creșterii numărului de utilizatori ai transportului public, o intervenție din partea autorităților locale este necesară pentru a evita aglomerarea și întârzierile frecvente.
Dacă aveți probleme pe care doriți să le prezentați public sau sunteți martorii unei stiri, ne puteți trimite imagini sau informații pe Whatsapp (0722804093).