Schitul Poșaga și izvorul tămăduitor – Situat într-un peisaj pitoresc pe Valea Arieșului, Schitul Poșaga din județul Alba este un loc unic în România, cunoscut atât pentru frumusețea sa naturală, cât și pentru izvorul cu puteri tămăduitoare, „Izvorul Maicii Domnului”. Acest așezământ monahal, care poartă hramul „Schimbarea la Față a Domnului”, atrage pelerini din toată țara, dornici de liniște, dar și de vindecare spirituală și trupească.

Schitul a fost înființat în 1950 de către Părintele Arsenie Praja, cunoscut ca „Pustnicul din Apuseni”, și Părintele Ghedeon, preot paroh la Poșaga de Jos. Acești doi călugări au trăit aici în condiții dificile, dar și-au dedicat viața slujirii și ajutorării credincioșilor. De-a lungul anilor, schitul a fost desființat și reînființat, iar viața monahală a fost reluată complet abia în 1990.

Schitul se află situat la circa 40-50 de kilometri distanță de Turda, respectiv Cîmpeni. Astfel, venind de la Cîmpeni spre Turda pe DN75, la ieșirea din Sălciua de Jos se face la stânga, spre Poșaga de Jos, schitul aflându-se în apropiere de Cheile Poșăgii.

Izvorul Maicii Domnului, aflat la aproximativ 100 de metri de schit, este considerat un loc sacru, despre care se spune că are puteri vindecătoare, în special pentru femeile care suferă de diverse afecțiuni ginecologice. O legendă locală spune că multe femei s-au vindecat de boli grave după ce au băut apă din acest izvor. Credincioșii aduc ofrande și lasă lucruri de preț la icoana Maicii Domnului din biserică, în semn de mulțumire pentru vindecări.

Accesul la schit se face pe un drum pitoresc, iar odată ajunși acolo, vizitatorii sunt impresionați de sculpturile în lemn care împodobesc incinta și poarta de la intrare. Meșteșugari din Maramureș și Moldova au contribuit la realizarea acestor opere de artă în 1981, iar chipurile unor personalități istorice românești, cum ar fi Horea, Cloșca și Crișan, sunt sculptate pe zidurile schitului.

O construcție din lemn pe fundație de piatră, biserica este căptușită cu șipcă în exterior și a fost construită în 1933 de către preotul paroh din localitate, Alexandru Rujdea. Biserica a fost restaurată după 1979 de părintele Paisie Cosma, singurul viețuitor de aici, în timpul căruia au fost construite și clădirea stăreției, clopotnița, gardul de împrejmuire, un zid masiv de piatră, și poarta de lemn de la intrare.

Despre începuturile vieții monahale la Poșaga, inițiate de către călugării de la Rîmeț, aflăm din volumul ‘Părintele Arsenie Praja, pustnicul’, scrisă de Arhimandrit Nicodim Dimulescu, de la mănăstirea Crasna, din Prahova.

”Pregătirea pentru mutarea celor doi la Poșaga (Părintele Ghedeon și Părintele Arsenie Praja, la vremea aceea Fratele Andrei — n.r.) n-a întârziat și, în cel mai scurt timp, au fost obținute toate formele și aprobările necesare, de mare importanță fiind în primul rând numirea Părintelui Ghedeon în postul de preot paroh al Parohiei Poșaga de Sus, cu satele Belioara și Săgage. Având această numire, cei doi s-au mutat lângă biserica-mănăstire din Poșaga, având convingerea că a trecut ce a fost mai greu, deși adevăratul greu începea abia de-acum încolo. În primul rând s-au lovit de lipsa unei locuințe — aici neexistând altceva decât biserica și o așa-zisă clopotniță, (…) dar aceasta n-a fost un motiv de descurajare’, aflăm din volumul Arhimandritului Nicodim Dimulescu.

După ce au dormit o perioadă unul în biserică și celălalt sub acoperișul clopotelor, au cumpărat o șură veche din al cărui lemn au construit două chili.

”N-a trebuit să treacă prea mult timp și vestea că s-a înființat Mănăstirea Poșaga s-a răspândit cu repeziciune în Munții Apuseni, și chiar mai departe, iar lumea a început sa alerge spre Poșaga din toate părțile. Mulți mergeau cu dorința de a participa la o slujbă după rânduiala mănăstirească și tot atât de mulți „veneau să-l vadă, să-l asculte și să stea de vorbă cu Pustnicul (Arsenie Praja — n.r.) despre care aflaseră ca a venit din Mănăstirea Rîmeț. (…). În primul rând Părintele acorda toată atenția celor bolnavi, de care se ocupa în mod deosebit, ascultându-i și rugându-se împreună cu ei. (…). Erau tot mai mulți cei care declarau că s-au tămăduit de diferite boli numai datorită rugăciunilor Părintelui, dar cei care mărturiseau că Părintele le descoperise anumite păcate din tinerețe, multe păcate uitate de care le aducea aminte și îi trimitea în grabă să se spovedească, aceștia erau și mai mulți. Se vorbea tot mai des despre Părintele Pustnic că are „dar de tămăduire” și că „știe gândul omului”, spune Arhimandrit Nicodim Dimulescu, fost ucenic al lui Arsenie Praja.

Acesta menționează că deși Părintele Arsenie era considerat un văzător cu duhul, el niciodată nu a acceptat să i se spună că ar avea acest dar. ”Se ferea ca de foc să facă descoperiri din trecut cuiva sau să prorocească viitorul. Toți cei care considerau că are darul de a cunoaște gândul, trecutul și viitorul omului, făceau această apreciere având ca argumente de necontestat chiar sfaturile pe care le primea fiecare, pentru că Părintele, fără să-i asculte prea mult, le dădea povețe cu referire directă la necazul sau suferința pentru care veniseră la mănăstire; de aceea îl căutau pe dânsul în mod special”, se arată în volumul dedicat Pustnicului.

Părintele Arsenie mânca doar legume, rareori și ulei, iar tot timpul acesta umbla desculț. De exemplu mergea desculț inclusiv iarna cale de mulți kilometri de la Poșaga la Rîmeț, prin munte.

Despre apa izvorului situat puțin mai sus de lăcașul de cult, Părintele Arsenie Praja spunea că este ”patronat de Maica Domnului” și că este ‘cel mai puternic medicament de pe pământ”, fiind ‘un mare dar de la Dumnezeu’.

Astăzi, izvorul care curge din stâncă a fost amenajat pentru a ușura demersul pelerinilor de a lua apă de aici. Oamenii spun că are puteri tămăduitoare, mai ales pentru ‘bolile pentru femei’.

Pe la jumătatea lunii iunie a anului 1954, Securitatea i-a ridicat pe cei doi călugări de la Poșaga. Pentru început au fost duși la Securitate în Turda, unde au fost anchetați și bătuți. Procesul a avut loc la Cluj, însă martorii chemați de acuzare au făcut declarații în favoarea celor doi călugări, care au fost în final achitați. Dacă Părintele Ghedeon a mai rămas în Poșaga până prin 1959, când schitul a fost desființat, Arsenie Praja s-a întors la Rîmeț.

Pelerinii care ajung la Schitul Poșaga sunt invitați să respecte liniștea locului și regulile stricte de acces, inclusiv codul vestimentar decent. Deși femeile nu pot rămâne peste noapte la schit, toți vizitatorii pot participa la slujbe și se pot bucura de pacea spirituală oferită de acest loc sacru.

Schitul Poșaga nu este doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al rezistenței și devoțiunii în fața dificultăților istorice și spirituale. Izvorul și tradițiile legate de acesta continuă să atragă oameni de pretutindeni, transformând schitul într-un important punct de pelerinaj din Munții Apuseni.