Procurorii DNA au reținut un polițist din Cluj, ultras în Galeria U Cluj, după ce a luat mită pentru a scăpa un șofer băut de dosarul penal.
Emanuel Perde este agent de poliție în cadrul Secției regionale de poliție transporturi Cluj și este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și complicitate la trafic de influență.
”La data de 05 iunie 2024, inculpatul Perde Emanuel, în calitatea menționată mai sus, ar fi remis unei persoane, cercetată în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, contra unei sume de 1.000 euro, un proces-verbal de constatare a contravențiilor, necompletat, cunoscând că scopul remiterii acestui document este aparenta rezolvare de către persoana respectivă a situației juridice a celor depistați conducând sub influența alcoolului, astfel încât aceștia să nu mai răspundă pentru fapta săvârșită.
Emanuel Perde a primit 12.000 de euro pentru a distruge probele dintr-un dosar
Anterior, în luna februarie a anului 2023, persoana respectivă ar fi primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului suma de 12.000 euro pentru a-i rezolva problema dosarului penal, în sensul înlăturării și distrugerii actelor care atestau consumul de alcool și al recuperării permisului de conducere.
Pentru a crea aparența că-i va rezolva problema, persoana respectivă i-ar fi remis celui cercetat un proces-verbal (obținut de la inculpatul Perde Emanuel tot contra unei sume de 1.000 euro) prin care acesta ar fi fost sancționat doar pentru depășirea vitezei regulamentare, fără ca în cuprinsul documentului să mai existe mențiunile cu privire la conducerea sub influența alcoolului.
Actele false realizate de polițistul Emanuel Perde nu au fost de niciun ajutor în justiție
Demersurile de mai sus nu au avut rezultatul scontat, astfel că, în luna aprilie 2024, persoana respectivă a fost citată de Judecătoria Gherla în calitate de inculpat, în dosarul penal format ca urmare a conducerii unui autovehicul sub influența alcoolului.
Inculpatului Perde Emanuel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, precizează anchetatorii.
Emanuel Perde va fi prezentat în Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.