ȘTIRI NON-STOP CLUJ

Peisaj de basm la o cascadă iubită de ardeleni. Apusenii sunt magici iarna – VIDEO

Peisaj de basm la o cascadă iubită de ardeleni. Apusenii sunt magici iarna - VIDEO
Peisaj de basm la o cascadă iubită de ardeleni. Apusenii sunt magici iarna - VIDEO

În Munții Apuseni, iarna a transformat Cascada Pișoaia într-un spectacol de gheață, stâncile fiind acoperite de formațiuni impresionante, iar țurțurii uriași creează o atmosferă de basm. Situată în satul Grosuri, comuna Blăjeni, județul Hunedoara, la aproximativ un kilometru de granița cu județul Alba, această cascadă rămâne o comoară naturală puțin cunoscută de turiști.

Pentru iubitorii de natură și fotografie, Cascada Pișoaia oferă acum un peisaj deosebit, ideal pentru o escapadă de iarnă în Apuseni.

Cascada Pișoaia, cunoscută și sub numele de Cascada Miresii, este situată în Munții Apuseni, în comuna Vidra, județul Alba. Această minunăție naturală face parte dintr-o rezervație peisagistică protejată prin lege, care se întinde pe o suprafață de peste două hectare.

Cascada impresionează printr-o cădere de apă de aproximativ 18 metri înălțime și un front de despletire al apei de 25 de metri pe abruptul stâncos pe care se scurge. Formațiunile calcaroase de tip travertinic, depuse de-a lungul timpului, măresc spectaculozitatea zonei.

Accesul la Cascada Pișoaia este facil, traseul putând fi parcurs și de cei mici. Pentru a ajunge la cascadă, se recomandă urmarea unui drum de țară, cu pământ și pietre, în ascensiune ușoară, marcat cu un cerc roșu. Traseul trece pe lângă casele localnicilor și traversează câteva podețe, oferind turiștilor ocazia de a admira peisajele pitorești ale zonei.

În apropierea cascadei se află și alte atracții turistice, precum “Dealul cu melci”, o rezervație paleontologică ce adăpostește fosile de moluște vechi de milioane de ani. De asemenea, Munții Apuseni oferă numeroase trasee și obiective naturale care merită explorate, făcând din această zonă o destinație ideală pentru iubitorii de natură și aventură.

Indiferent de anotimp, Cascada Pișoaia oferă un spectacol natural deosebit, atrăgând turiști din toate colțurile țării și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *