Patronul Wonderland Resort din Cluj, Darius Mârza, este supărat pe cameriste și oamenii care lucrează la întreținere pentru că îl lasă baltă când îi e lumea mai frumoasă și pleacă la muncă în Germania pe bani de 2 – 3 ori mai mulți.
Mârza spune că și el i-ar plăti ca în Germania sau Italia, dacă ar munci 18 ore pe zi, 7 zile din 7.
O cameristă în Germania este plătită cu 13,4 euro pe oră (n.red. conform surselor oficiale), așa că după 18 ore de muncă câștigă minim 200 de euro. Într-o lună poate face minim 5000 de euro, dacă e să ne luăm după cele spuse de Darius Mârza, că în Germania s-ar munci 18 ore pe zi.
”De departe sunt cele mai mari probleme cu posturile de cameristă. Îți trebuie un an sau doi să găsești un om câtuși de cât.
Noi avem așa o problemă în general cu munca. În general forța de muncă și oamenii cei mai serioși și la curățenie și la de toate s-au dus să facă curat în hotelurile din vest și noi am rămas cu gaură mare de forță de muncă.
Din cauză că la barmani, chelneri per zi sunt mai bine plătiți decât cei de la curățenie, atunci găsești. La toate posturile unde sunt bine plătiți oamenii găsești și ceilalți pleacă afară și câștigă cât ar câștiga la noi un barman sau un chelner.
Dacă aparent (n.red. o cameristă) câștigă de 2 – 3 ori mai mult nu iau în calcul, că tot aia le zic… Aici cînd vin le trebuie program cât de scurt, le trebuie o grămadă de lejeritate, pe când acolo când merg lucrează de la 7 dimineața la 3 noaptea, nu comentează, au o oră pauză, nu au nicio zi liberă. Aici din start dacă nu au zilele libere, daca sunt mai mult de 8 – 9 ore se uită strâmb la tine.
Afară ei își plătesc cazarea, se chinuie cu mâncare, trăiesc o viață super complicată, dar economisesc niște bani.
Eu le zic că dacă ar lucra orele pe care le lucrezi când mergi în Germania, îți dau aceiași bani. Dar nu, cum să lucreze ei aici mai mult de 9 ore, cum să lucreze 7 din 7 zile. Acolo mergi și își iei o dată la 20 de zile maxim o zi liberă și lucrezi minim 18 ore. Deci lucrezi minim 18 ore și spui că de acolo vii cu bani. Păi de aici mergi în oraș, mergi cu prietenii, acolo toți banii numai îi strângi și nu înțeleg treaba asta și după 2 – 3 luni iarăși pleacă la un hotel în Italia.
Le zic să vină că am nevoie maximă, lucrează la fel și îți dau aceiași bani… Nu există treaba asta”, a explicat antreprenorul Darius Mârza, patronul Wonderland Resort, la emisiunea moderată de Mihai Moga la Ziua de Cluj.
Cine este Darius Mârza?
Antreprenor din domeniul HoReCa și evenimente:
A început cariera sa antreprenorială în domeniul HoReCa la doar 18 ani, deschizând primul său restaurant, ”Talisman”. De atunci, a organizat peste 14.000 de evenimente, de la nunți la evenimente corporate, fără a înregistra niciun faliment la afacerile sale.
Fondatorul Wonderland Resort: Acest complex de lux, care a evoluat de la o investiție modestă de 500 de euro și 1500 mp de teren la o afacere evaluată la peste 150 de milioane de euro, a reprezentat împlinirea visului său antreprenorial.
Inovație și perseverență: Darius Mârza este apreciat pentru abilitățile sale de management, pentru viziunea sa și pentru faptul că a transformat provocările în oportunități, devenind un exemplu în rândul tinerilor antreprenori.
Profil personal și educație: Absolvent al Facultății de Matematică și Informatică, secția Limba Engleză, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Darius a combinat cunoștințele tehnice cu abilitățile sale antreprenoriale.
Viața personală: Este căsătorit cu Maria Ioana și are patru copii. Familia joacă un rol central în viața sa, iar valorile familiale sunt integrate în fiecare proiect, inclusiv în organizarea evenimentelor la Wonderland Resort.
2 comentarii
Eu am un mic sfat pentru domnul Marza si anume sa creasca salariile si atunci va gasi oameni seriosi. Doar cine nu plateste salarii decente si corecte nu gaseste angajati.
Cretin baiatul . De unde a auzit el ca se lucreaza 16 ore afara? Poate 6 ore zilnic, dar nu 16