septembrie 10, 2024

”No, ăștia eroi!!!” – Actorul Bob Rădulescu se întreabă de ce ”Nepalezii și cei din Sri-Lanka” nu au fost chemați să defileze la parada de la Zilele Clujului

0
”No, ăștia eroi!!!” - Actorul Bob Rădulescu se întreabă de ce ”Nepalezii și cei din Sri-Lanka” nu au fost chemați să defileze la parada de la Zilele Clujului

”No, ăștia eroi!!!” - Actorul Bob Rădulescu se întreabă de ce ”Nepalezii și cei din Sri-Lanka” nu au fost chemați să defileze la parada de la Zilele Clujului

Actorul Bogdan Bob Rădulescu a fost prezent la parada de la Zilele Clujului 2024 și a remarcat un lucru nevăzut de alții sau ignorat cu bună știință. La parada au participat și străinii stabiliți la Cluj, dar nu și ”nepalezii și cei din Sri-Lanka”. Oare ne e rușine cu ei?

Am fost azi la Parada de la Zilele Clujului și mi-a plăcut foarte mult, felicitări organizatorilor și mai ales participanților unul mai fain decât altul, în frunte cu fiică-mea și gașca ei de dansatori.

La un moment dat, se anunță frumos cluburile și asociațiile străinilor prezenți în Cluj, fiecare cu contribuția și importanța lor la viața orașului.

Și începe: Argentina, Bolivia, China și tot așa în ordine alfabetică până la liga studenților africani, se încheie cu Zambia sau Zimbabwe, ceva de genul, no, drăguț oricum.

Defilau frate oamenii ăștia, unul mai fain și zâmbitor și mai frumos și tradițional îmbrăcat decât altul.

Și după ce s-a încheiat parada mi-am dat seama ce nedreptate s-a făcut pentru cel puțin două popoare care au lipsit de la paradă.

Nepalezii și cei din Sri-Lanka, nu era nimeni la paradă.

Cum s-a încheiat, cum i-am găsit și pe ei. Erau toți lângă paradă, echipați frumos în țoale de Supercom și făceau curat strângând miliardele de confetti de hârtie aruncate în timpul paradei.

Iar ceilalți, nepalezi sau silankezi erau toți echipați pe biciclete, cu ghiozdanul de Glovo pe spate, admirau parada după care s-au apucat de pedalat ca să fie de real ajutor și contribuție la viața noastră a clujenilor.

No, ăștia eroi!!!

Dacă era să fie după importanță, ei trebuiau să deschidă parada, pe biciclete, cu ghiozdanul pe spate, în locul scuteriștilor de la polița locală. Părerea mea”.

În prezent, compania Supercom lucrează la Cluj-Napoca aproape în totalitate cu nepalezi sau srilankezi. Aceștia sunt prezenți peste tot în oraș, probabil de ordinul miilor. Cei de la Primăria Cluj-Napoca i-au ignorat cu bună știință, probabil că le-a fost jenă!

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *