O declarație din 20 iulie 1992 a lui Nicu Ceausescu, de la procesul în care era judecat, pare mai reală ca oricând.
Evenimentul Zilei relata în 1992: Poezia era a lui Nichita Stanescu – pe care il iubea nespus si ale carui poezii le stia pe de rost. N-a mai spus poezia…Desi viata parea sa nu mai aiba nici un sens pentru el, nu voia ca istoria sa puna in dreptul lui ilara notita: “Criminal, betiv si afemeiat“. Tocmai de aceea, a “ascuns”, subtil, printre cuvintele riguroase, cuvinte cu iz “testamentar”. “Domnule presedinte, onorata instanta… Parafrazandu-i pe antici, as spune ca trebuie facut totul pentru aflarea adevarului. Vreau sa cred ca acest lucru mai este valabil si astazi, desi multe demonstreaza contrariul – nu vreau sa intru in amanunte, caci sunt bine cunoscute. Dupa cum stiti, procesul aflat astazi pe rolul Curtii Supreme de Justitie este un proces esentialmente politic, prin care se dorește condamnarea mea, indiferent de incadrare, dar sa fiu condamnat. In cele ce urmează voi prezenta o serie de argumente in sustinerea acestei aserțiuni, subliniind unele «intamplari» cel putin ciudate prezentate in acest caz. (…)
În perioada procesului, lui Nicu Ceaușescu i s-a atribuit și remarca potrivit careia noii conducatori ai Romaniei nu vor fi in stare sa se ridice la nivelul părintelui sau, mai ales din punct de vedere al infrastructurii. ”Nici in 20 de ani nu veți reuși sa zugrăviți ceea ce a construit tata, daramite sa construiți ceva nou!”, ar fi spus ”Prințișorul”.
