Minune la Cluj! Bugetarul care a stat 31 de luni în concediu medical s-a însănătoșit de când e iarăși director – FOTO

0
Minune la Cluj! Bugetarul care a stat 31 de luni în concediu medical s-a însănătoșit de când e iarăși director - FOTO

Minune la Cluj! Bugetarul care a stat 31 de luni în concediu medical s-a însănătoșit de când e iarăși director - FOTO

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan, a stat în concediu medical timp de 31 de luni, în șapte ani. Acesta a fost schimbat din funcție de câteva ori, iar în perioada de pauză de la fotoliul de șef a stat în concediu medical, pentru că era foarte bolnav.

Presa scria lunile trecute că directorul Eugen Cecan a stat în concediu medical timp de 31 de luni, în ultimii șapte ani. Ei bine, miercuri, 13 noiembrie 2024, pe un frig pătrunzător, Cecan era alături de ministrul Sorin Grindeanu, la o vizită pe drumul expres Tureni – Autostrada Transilvania. Se pare că adrenalina renumirii în funcție l-a ajutat, pentru că acum părea în regulă.

Directorul general al CNAIR Cluj, Eugen Cecan, a intrat în atenția presei locale după ce a avut contabilizate 477 de zile de concediu medical. Cecan ar fi adus foi de concediu pe rând de la mai mulți medici, cu diferite afecțiuni de care ar fi suferit. De la cardologie, până la neurologie și chiar și chirurgie (…)

Eugen Cecan nu s-ar afla la prima abatere de acest fel. Colegii săi de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale susțin că acesta nu a fost la primul concediu medical prelungit. Între anii 2017-2019, când a fost din nou suspendat din funcție, directorul a stat în concediu medical 461 de zile.

În total, în ultimii șapte ani, Cecan a avut concediu medical, plătit timp de trei ani. În total 938 de zile”, scrie Defapt.ro.

Deși a stat în concediu medical și nu a lucrat, Cecan continua să-și încaseze salariul uriaș: în anul fiscal 2022 – despre care apar date în declarația de avere din 2023 – el a primit de la această companie 187.505 lei, adică ușor peste 15.000 de lei pe lună, net.

Cecan este acuzat că s-ar fi folosit de mai mulți angajați care ar fi lucrat la ferma familiei sale.

Totul a început în anul 2022 când asupra lui Eugen Cecan a fost emis ordinul directorului CNAIR prin care era suspendat din funcție și trimitere în judecată pentru infracțiunea de delapidare. Numai că, la acel moment, ordinul de suspendare nu a intrat în vigoare, din cauza intrării lui Cecan în concediu medical.

În perioada 2017 – 2019, directorul Cecan a trecut printr-o schimbare din funcție, dar s-a eschivat și a continuat să tragă sfori pentru a fi repus. În perioada 04.08.2017-23.08.2019 numai puțin de 393 de zile de concediu medical, așadar putem spune că este un maratonist al concediilor medcale.

Așa cum am scris mai sus, în 2022 a fost suspendat din nou, dar s-a ”baricadat” cu concedii medicale. Din februarie 2024 și până acum s-au schimbat unele lucruri, iar omul care a fost schimbat de două ori și s-a ”chinuit” atîta timp în concedii medicale a fost rechemat să preia instituția.

În mod normal, oricine ar fi stat atâta timp bolnav ar fi trebuit să se pensioneze medical, pentru că starea de sănătate nu îi mai permite să lucreze.

Eugen Cecan (stînga), ”maratonistul” într-ale concediilor medicale, se ceartă cu deputatul Viorel Băltărețu (USR). Ministrul Sorin Grindeanu (dreapta) asistă
Eugen Cecan (stânga), ”maratonistul” într-ale concediilor medicale, se ceartă cu deputatul Viorel Băltărețu (USR). Ministrul Sorin Grindeanu (dreapta) asistă

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate