Un medic român le spune it-iștilor care se plâng de salariu că ar trebui să se simtă norocoși pentru că iau lunar mii de euro și nu au învățat 11 ani.
”Bă, băieți, eu sunt medic primar la stat și am 8.600 de lei net, după ce am stat cinci ani cu 6.700 de lei. Am tras șase ani în facultate, cinci ani la rezidențiat, am mai tras doi ani și jumătate în paralel cu munca de medic specialist să fac a doua specializare și am experiență de cinci ani medic specialist, primar, de jumătate de an. Nu am gărzi, postul este în policlinică, dar consult și când mă cheamă colegii în camera de gardă (o dată la două ore în medie, neplătit, bineînțeles). Și ăștia sunt banii, că la privat nu mai când să lucrez după ce ies la șase seara ca am avut 25 – 30 de pacienți pe zi. Voi nu realizați cât de norocoși sunteți”, le-a transmis medicul IT-iștilor nemulțumiți.
Un programator susține că se numără printre norocoși, pentru că a ales un domeniu bine plătit și a încercat și el să se îmbunătățească.
”Sunt de acord că este incorect ca cineva în IT să fie mai bine plătit decât un medic, dar la fel de incorect este că am avut avut manageri plătiți mai mult care erau la cafele când eu munceam sau că sunt influenceri care într-o zi fac cât câștig eu într-o lună”, spune acesta.
Altul i-a transmis medicului să nu se plângă, pentru că ar putea câștiga și el lunar 7.000 – 8.000 de euro și că medicii ”lucrează la stat, iar IT-iștii în general, în privat”.
Altcineva spune că IT-ul este un domeniu privilegiat.
”Să ajungi doctor este de zece ori mai solicitant decât să pui butoane într-un HTML. Eu am lucrat din primul an de facultate în IT, dar nu a fost deloc o greutate. Stai într-un birou curat, cald iarna și răcoros vara, înconjurat de oameni care, majoritatea, au bani. Nu ești la vreun fast-food în schimbul trei”, afirmă acesta.
Totul a pornit de la o ofertă pentru un post plătit cu 14.000 de lei pe lună sau 250 de euro brut pe zi. ”Un frizer îți ia 20 de euro și te tunde în maximum 30 de minute”, adaugă altcineva, care vrea să arate că nueste o sumă foarte mare.
„Pentru că alții o duc mai prost nu înseamnă că noi ar trebui să ne vindem munca pe mai puțin decât valorează aceasta”, completează un alt IT-ist.
O companie din București care a publicat un anunț de angajare în IT, pe un post de „senior full stack developer” (programator senior cu normă întreagă) a stârnit o mulțime de controverse în rândul celor care lucrează în industria tehnologiei informației. Salariul oferit este de 14.000 de lei sau 250 de euro brut pe zi, dar condiia a fost de experiență de 8 ani.