Maria Forna este propunerea PNL Cluj pentru funcția de prefect al Clujului, în locul Irinei Munteanu, care s-a ocupat perfect de acest post foarte important. A menținut echilibrul și nu a fost niciun scandal în ultimii ani.
Emil Boc vrea să pună mâna pe postul de prefect al Clujului, prin Maria Forna, fosta secretară a lui Daniel Buda, de la cabinetul parlamentar și apoi europarlamentar.
Maria Forna este acum consilier județean, iar soțul ei este subaltern al lui Emil Boc. Se pare că în familie se lucrează mai bine la PNL Cluj.
Președintele Alin Tișe îl vrea acolo pe Radu Rațiu, care acum este vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj și un activ de partid mult mai valoros ca Maria Forna, având și experiență administrativă. Maria Forna a fost secretara lui Buda și apoi a fost pusă șefă la ATOP (Autoritatea teritorială de Ordine Publică), o instituție fără niciun rost.
Cert este că Ilie Bolojan nu îl suportă pe populistul Emil Boc, astfel că Maria Forna nu prea are șanse să devină prefect.
Dacă va ajunge, gurile rele vor avea confirmarea că ”familia” Boc conduce județul.