Mămică din Cluj, care își duce copiii la grădiniță: ”Suntem asaltați de poliția locală. Urlă la noi și vorbesc urât, că noi părinții nu înțelegem!”

0
Mămică furioasă pentru că nu poate parca aproape de grădiniță pentru a-și duce copiii dimineața!

Mămică furioasă pentru că nu poate parca aproape de grădiniță pentru a-și duce copiii dimineața!

Clujenii care au copiii, pe care trebuie să îi ducă la școală sau grădiniță în zona străzii Avram Iancu, sunt în război cu polițiștii locali.

O mamă a explicat că lasă mașina pe banca spre Universității, care nu mai este folosită pentru trafic, pentru a-și duce băieții mici la grădiniță, dar ”localii” nu au deloc înțelegere.

Avem 2 băieți înscriși la grădinița UBB Cluj, de pe strada Universității 7-9, și trebuie să mergem cu mașina deoarece nu ne încadrăm să ajungem la serviciu, dacă am merge cu autobuzul.

De când s-a închis circulația cu mașina pe strada Universității e un adevărat chin să lăsăm băieții la grădinița sau să-i luăm și spun asta deoarece suntem asaltați de echipaje de la poliția locală, care pe lângă faptul că vin cu o atitudine și un ton total nepotrivite mai ales că avem și copii cu noi – nu ne lasă să parcăm din niște motive nejustificate.

De obicei căutăm loc de parcare, dar de cele mai multe ori nu găsim astfel ca, la fel ca și majoritatea părinților care au copii acolo (fiind 4 școli și o grădiniță) lăsam mașina pe avarii pentru maxim 10 minute pe strada Avram Iancu, pe vechea bandă, care merge spre strada Universității și pe care nu se mai circulă, astfel că nu încurcam nici circulația; îi lăsăm rapid la grădiniță și plecăm – chestiune de 10 minute – azi dimineață pentru a nu știu câta oară domnii polițiști locali au venit și ne-au certat să nu lăsăm mașina acolo pe motiv că noi dacă îi ducem înăuntru trebuie sa ne cautam loc de parcare – deoarece acolo au voie sa oprească doar cei care lasă copii și pleacă- adică nu trebuie să-i ducă până la gradinita/scoala.

Băieții noștri au 3 și 5 ani, deci încă nu se descurca singuri și oricum ne grăbim si-i lăsăm rapid, după care plecăm ( maxim 10 minute), iar azi dimineata efectiv urlau la noi și vorbeau urât că noi părinții nu înțelegem ( probabil fiind deja nervoși pe alții) și încercam sa le explicăm ca plecăm in cateva minute, dar pur și simplu nu ne-au permis sa spunem nimic, ci strigau la noi.

Înțeleg și îmi asum să se comporte așa sau sa primesc amenda dacă încurcăm, dar în situația de față nu încurcam cu nimic și nici nu stăm mult acolo, ci plecam rapid.

Încerc să înțeleg și situația. dar totuși ar trebui sa se ia măsuri pentru cei care chiar încurca sau stau mult iar dimineata între 7:30-8 și dupa-amiaza intre 15:30-16 ar trebui să se înțeleagă că doar luăm copiii și plecăm, pur si simplu neavand alta posibilitate”, a reclamat mămica disperată.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate