Ludovic Orban, despre Klaus Iohannis: ”A înșelat speranțele românilor care l-au votat. I-a uitat, și-a bătut joc cu cea mai gravă lipsă de respect”
Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, a declarat la România TV că prevede o schimbare la sediul PNL.
Întrebat dacă este dispus pentru o reuniune, acesta a spus: „Depinde ce se întâmplă, această conducere trebuie să dispară, pentru că a dus partidul într-o situație absolut umilitoare. A prăbușit încrederea tuturor, a readus PSD-ul la putere, l-a readus în poziția de partid dominant, deși PNL s-a comportat ca adversar. Această conducere ar trebui să intre cu capul în pământ de rușine, în frunte cu Iohannis”.
”Candidat independent la Parlament, vă dați seama că dacă Iohannis candidează independent nu ia nici o treime din voturile necesare. Pe mine mă interesează mai puțin soarta lui Iohannis, nu mai vreau să aud despre acest individ care a înșelat speranțele românilor, 6 milioane jumătate de români care l-au votat, pe care el i-a uitat, de care și-a bătut joc cu cea mai gravă lipsă de respect. Mă interesează ce se întâmplă cu România de acum încolo, românii trebuie să aleagă cu discernământ”, a adăugat acesta.