Comuna Jucu sărbătorește așa cum se cuvine Învierea Domnului, iar în mai multe locații au fost montate instalații luminoase. La slujba de Înviere au participat sute de credincioși, dovadă că această comunitate are adînci rădăcini creștine.
”Sărbătoarea Învierii Domnului este momentul în care lumina, speranța și iubirea se revarsă peste întreaga noastră comunitate. Este o vreme a bucuriei, a regăsirii și a recunoștinței pentru toate darurile pe care le primim în fiecare zi.
Fie ca această Sfântă Sărbătoare să vă aducă în suflet liniște, în casă belșug și în inimi credință. Să petrecem aceste zile cu pace, alături de cei dragi, cu gândul la binele comun, la unitate și la ceea ce putem clădi împreună în comuna noastră.
Ca primar al Jucului, vă mulțumesc pentru implicare, pentru spiritul de solidaritate și pentru încrederea arătată. Împreună vom continua să dezvoltăm o comunitate puternică și demnă, cu rădăcini în tradiție și privirea spre viitor.
Hristos a Înviat!”, a transmis primarul comunei, Dorel Pojar.
Primăria Jucu le-a pregătit mai multe surprize localnicilor:
- Parcul “George Barițiu” din Jucu de Sus a fost recondiționat complet și își așteaptă micii vizitatori.
- Locuitorii comunei și mai ales cei mai mici locuitori, pot descoperi secretele iepurașilor și a decorului magic de Paște, în mai multe parcuri sau zone din comună.
- Foișorul din parcul Bibliotecii a fost recondiționat în totalitate.
- S-a continuat cu igienizarea și îngrijirea parcurilor din comună.
- Parte din străzile comunei care în acest moment nu sunt în reconstrucție au fost cosmetizate.
- S-au demarat activități de reparare a terenurilor sintetice de pe raza comunei noastre.