Inimoasa Rocsana Contraș face magie și în acest an, de Moș Nicolae, în cătunele Clujului. Ce pot face clujenii care vor să se implice: „Aproape 500 de copii din 16 sate așteaptă Moșul”
Rocsana Contraș, cunoscută pentru inițiativele sale de a aduce bucurie în rândul copiilor din satele izolate ale județului Cluj, organizează și în acest an o acțiune de Moș Nicolae. Aproape 500 de copii din 16 sate și cătune sunt în așteptarea Moșului, iar Rocsana face un apel către „spiridușii” din Cluj care vor să contribuie la această cauză.
„VINE MOȘ NICOLAE!
Este nevoie de Spiridușii Moșului pe ulițele satului!
Aproape 500 de copii din 16 sate și câteva cătune, așteaptă Moșul în fiecare an și el nu mai ajunge.
Familii monoparentale, familii încercate de boală și greutăți, aflate în evidența asistenților sociali pentru care cadourile sunt mofturi ce nu și le permit iar scrisorile pentru Moș Crăciun, aprind focul în diminețile cu geamuri înghețate. Ca în fiecare an, pregătim o noapte de voluntariat în sprijinul Moșilor Nicolae, Gerilă și Crăciun.
Ducem bun și dulce, ducem reni și trenulețe, ducem șosete și căciuli, ducem tot ce te gândești din inimă pentru pruncii ăia ce frâng mânuțele cu nerăbdare așteptând sub brad ceva!
În cazurile fericite primesc pufuleți căci sunt ieftini și fac câte un leu la colindat dar nu-i a lor să-l strice, îl întorc părinților pt mâncare pe masă.
Vom face câți putem din ei. Vom face și de Crăciun pentru cei la care nu ajungem de Nicolae. Mai avem încă două comune unde nu am fost de ceva vreme. Achiziționează și tu șoseta de Crăciun și pune în ea bunătăți, un îngeraș, o căsuță din turtă dulce, un pic de beteală, o cutiuță muzicală. Achiziționează un Moș, un om de zăpadă, un Elf gigant, o pătură pufoasă și cat de multă ciocolată! Facem magie și în acest an!!!!! Încercăm să nu depășim 150 de lei pentru un pachet !!!!!”, a transmis Rocsana Contraș, pe o rețea de socializare.