Excluderi din USR Cluj, după scrisoarea adresată Elenei Lasconi, care o ataca pe Oana Murariu, președinta USR Cluj

1

După ce mai mulți membri ai USR Cluj au contestat în vară modul în care Oana Murariu conduce organizația, Elena Lasconi, șefa USR, a dictat excluderi și suspendări din partid.

Au fost sancționați dur cu excluderi din partid sau cu suspendări pe mai multe luni membri importanți, consilieri locali, care acum își pierd mandatele.

Vorbim despre excluderea din partid a consilierului local Cluj-Napoca Călin Groza și a consilierilor locali de la Florești Dan Dehenes și Marius Todoran.

De asemenea, au fost suspendați pentru 6 luni Cristina Fărcaș, Sergiu Oltean, membri USR; și fostul senator Mihai Goțiu.

Ce au scris în vară protestatarii din USR Cluj

Scandalul a izbuncit după alegerile interne de stabilire a candidaților pentru alegerile locale.

Aseară, în timp ce îmi susțineam punctul de vedere am fost înjurată de colegul Ciprian Rus, vicepreședinte USR Cluj, viitor consilier local la Cluj-Napoca și reprezentantul partidului în interacțiuni cu noii membri sau alte partide politice. Coleg care n-a avut demnitatea să mi se adreseze mie direct, ci altor bărbați din jur, în cel mai disprețuitor mod. Nu o să reproduc ce a spus însă imaginați-vă una dintre expresiile misogine pe care femeile le-au auzit cel puțin o dată în viață, expresie legată de viața noastră intimă și de rolul ei în starea emoțională de moment. Este exact genul de agresivitate verbală cu care femeile se confruntă zilnic, este motivul principal pentru care prea puține femei ies în față, pentru a se implica sau candida la funcții publice. Hărțuirea și agresivitatea pe care știm că va trebui să le suportăm. Și poate, pentru unele dintre noi, tocmai statutul femeii în societate și în politică ne-a adus în USR.

Ori astfel de comportament elimină fix motivația unora dintre noi. A avea grupuri tematice de tipul „Femei în politică” nu înseamnă absolut nimic, dacă cultura noastră organizațională e copiată de la PSD. Noi, USR, întotdeauna am condamnat public orice fel de agresiune la adresa femeilor, însă în spatele ușilor închise lucrurile stau destul de diferit”

Semnatari scrisorii de proetest: Cristina Fărcaș, membru USR; Carmen Turcanu, membru USR; Sergiu Oltean, membru USR; Marius Todoran, consilier local Florești; Dan Paul Dehenes, consilier local Florești; Călin Groza, consilier local Cluj-Napoca”.

Citiți AICI ce a răspuns atunci Oana Murariu.

About The Author

1 thought on “Excluderi din USR Cluj, după scrisoarea adresată Elenei Lasconi, care o ataca pe Oana Murariu, președinta USR Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate