Eniko Szilagyi, una dintre cele mai iubite actrițe ale anilor ’80 în România, trăiește astăzi la Paris, unde și-a clădit o carieră strălucită ca actriță și cântăreață. Deși a fost ovaționată în filme precum ”Steaua fără nume” sau ”Misterele Bucureștilor”, artista spune cu amărăciune că România a uitat-o complet. Niciun organizator nu a invitat-o vreodată să cânte în țară, deși ea ar reveni cu drag.
De la actriță idol în anii ’80, la artistă aplaudată pe scenele din Paris, Eniko Szilagyi trăiește o poveste de viață spectaculoasă, dar și plină de melancolie.
Născută în Cluj, pe 19 februarie 1952, Eniko Szilagyi a fost una dintre cele mai frumoase și îndrăgite actrițe din România, cunoscută pentru rolurile din filme ca Bietul Ioanide, Iancu Jianu haiducul, Domnișoara Aurica și Ultima noapte de dragoste. Cu o voce de mezzo-soprană moștenită de la tatăl ei, fost tenor la Opera din Cluj, Eniko avea toate atuurile unei cariere artistice de excepție.
În 1989, cu mai puțin de un an înainte de căderea regimului comunist, artista a decis să rămână în Occident, în urma presiunilor făcute de Securitate pentru a deveni colaborator. A fugit împreună cu soțul său și a început o viață nouă: Olanda, Belgia, apoi Paris.
În capitala Franței, unde locuiește de 11 ani în Saint Germain – cartierul elitei artistice – Eniko a continuat să-și urmeze pasiunea. A jucat în teatre din Ungaria, a debutat în muzică la Budapesta, iar apoi a cucerit publicul parizian cu șansonete celebre, de la Edith Piaf la Maria Tănase. Compozitori renumiți, precum Jean Mussy, i-au scris piese, iar astăzi este parte a trupei de artiști a Théâtre des Nouveautés.
Cu toate acestea, în România, numele ei pare că a fost șters cu buretele.
”România este țara și sufletul meu, tot ce am realizat și realizez este datorită țării mele dragi și oamenilor minunați care m-au educat și m-au iubit. Sper să mă mai întorc. Dacă mă vor chema…”, a declarat artista.
În ciuda mesajelor primite de la fani care nu au uitat-o, niciun organizator de spectacole nu a invitat-o vreodată să cânte în România. Deși e activă și aplaudată în Franța, în țara natală, Eniko Szilagyi rămâne, deocamdată, un capitol uitat din istoria culturală a unei generații.
