Descoperiți o stațiune fermecătoare din Apuseni. Este destinația ideală pentru relaxare și tratament. Aerul de acolo este dătător de sănătate, iar izvoarele minerale o adevărată binecuvântare – VIDEO

0

Stâna de Vale este stațiunea din Apuseni cu cel mai ionizat aer, izvoare dătătoare de sănătate și peisaje de poveste!

Stana de Vale se află în județul Bihor, în Munții Vlădeasa, la aproximativ 90 de kilometri distanță de Oradea, pe drumul național DN 76 către Beiuș, iar apoi spre stânga către Budureasa, la o altitudine de 1102 de metri. De la Beiuș la Budureasa sunt aproximativ 12 kilometri, iar de la Budureasa până la Stana de Vale sunt 25 de kilometri. Budureasa este printre cele mai vechi centre de creație populară din Țara Crișurilor.

Stațiunea Stana de Vale dispune de trei pârtii de schi, cu o lungime totală de 875 de metri, situate la altitudini între 1167 și 1089 de metri, cea mai lungă având 585 de metri. Pe lângă schi, domeniul oferă și activități precum tubing (plimbări pe zăpadă într-o cameră cu aer), sanie și snowboard.

Stana de Vale este punct de plecare către diverse obiective turistice precum cascada Moara Dracului, cascada Săritoarea Ieduțului, vârful Poieni sau Peștera Meziad, a doua ca mărime din Munții Pădurea Craiului, dispusă pe două etaje.

De la Stana de Vale se poate porni într-o excursie de 42 de kilometri pe Valea Iadului, unde se află lacul de acumulare de la Leș. În apropiere de Chiscau se găsește Peștera Ursilor, unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice ale Munților Apuseni. Legenda spune că peste 140 de urși au fost blocați în peșteră acum 15.000 de ani, după prăbușirea unei stânci, și s-au luptat între ei până la moarte din cauza foamei.

Stațiunea Stana de Vale este recunoscută pentru apele sale oligominerale și feruginoase, precum și pentru bioclimatul tonic, caracterizat prin presiune atmosferică scăzută, radiație solară intensă și ionizare crescută a aerului. Tratamentele cele mai căutate sunt pentru afecțiunile endocrine, nevroza astenică și afecțiunile respiratorii, inclusiv fitoterapia, electroterapia, masajul, sauna și gimnastica medicală.

Printre obiectivele turistice din zonă se numără Izvorul Minunilor, o apă de izvor pură și apreciată pentru efectele sale vindecătoare, precum și Cascada Iadolina, Peșterile Ursilor și Meziad, Boga, Padiș și Cetățile Ponorului.

Accesul în stațiunea Stana de Vale se poate face rutier, pe DN 76 Oradea – Beiuș – Stana de Vale (86 km), sau feroviar, cu trenul până la Beiuș, de unde circulă zilnic autobuze către destinație (24 km).

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate