Faptul că clujenii se cred superiori nu mai este nicio surpriză pentru nimeni. Întrebarea este au motive să fie sau este vorba despre frustrare, teamă?

”De ce se cred clujenii așa superiori? Mai ales Bucureștiului. În comparație mi se par super înapoiați clujenii. Ce e fain la Cluj? Să nu mai zic că am avut niște discuții cu unii clujeni de ziceai ca sunt hitler reincarnati, sunt așa mandri ăștia maghiari ca au ochi albaștri și proștii din astea, se cred de viță nobilă din cele mai stupide motive”, a ridicat un internaut subiectul în discuție.

Tema a fost abordată și de sociologul Daniel David, rectorul UBB Cluj

Rectorul UBB Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, a explicat ce înseamnă, de unde provine, ce îi face pe oamenii din Cluj să se simtă atât de mândri.

”Vă întreb: marile proiecte ale Clujului (metroul, centura metropolitană, trenul metropolitan – n.r.) contribuie la mândria de a fi clujean? Nu știu dacă (sintagma asta – n.r.) e legată de proiecte, de administrație, de mersul economic, de mersul academic sau de festivaluri. E fain la Cluj? Ce anume îi face pe oameni să se simtă mândri că sunt clujeni?”, a fost întrebat rectorul UBB Cluj-Napoca, la o emisiune radio.

”Eu am venit în Cluj în 1991 – 1992 (din Satu Mare – n.r.). Clujul n-arăta așa, și ne amintim cum arăta în acea perioadă. Sigur, era aceeași clădire a Universității, care pentru mine, ca student, însemna centrul. Lucrurile s-au schimbat, dar eu am simțit o mândrie de a fi clujean de atunci.

Sigur, odată ce orașul s-a dezvoltat economic și academic, dar academic Clujul a fost puternic și atunci, orașul a explodat ca dezvoltare, iar mândria a fost alimentată. Însă aceste mândrii locale sunt foarte periculoase în forma în care le văd românii. Pentru că ele, practic, fragmentează o țară.

Nu mai poți, la un moment dat, să faci dezvoltări metropolitane, nu mai poți concentra zone administrative, instituții… Încep să se ia la concurs, dar un concurs în sens prost, nu unul de cooperare: un concurs între Cluj și Iași, Cluj-Timișoara, Cluj-București.

Adică în loc să se meargă într-o logică de cooperare, și să recunoască fiecare ce avantaje are, uneori ne trezim ca în fabula aceea cu broasca a lui La Fontaine. Broasca se credea la fel de mare ca boul, iar ca să devină așa de mare încearcă să crească până explodează.

Da, există această mândrie locală, dar în loc să fie constructivă, de colaborare cu alții care au mândriile lor, mândriile noastre sunt duse în forma asta exagerată de <trebuie cel mai, cea mai…>”, a explicat profesorul universitar.

Așadar, clujenii au motive de a fi mândri, dar nu foarte. Clujul este mai mult o bulă de PR umflată foarte bine de primarul Emil Boc, una foarte scumpă, care riscă să se spargă.

Profesorul Vasile Dâncu: ”Clujul n-a prea fost capitală înaintea secolului XX”

”Există o identitate – să zicem aşa – exacerbată în latura ei pozitivă, pe care o proiectează clujenii asupra lor înşişi, dar acesta este un lucru normal. În general, dimensiunea pozitivă a identităţii este un fenomen psihologic colectiv, care până la urmă fundează solidaritatea internă a unei comunităţi. Pe baza ideii că suntem excepţionali apare o motivaţie în plus, motivaţia pentru performanţă, motivaţia pentru a demonstra mereu că eşti cineva, că eşti important. Acest lucru, a te crede buricul pământului, are şi unele efecte negative, să spunem aşa. Unul din efectele negative este acela că încerci mereu să fii altfel, uneori fără substanţă, alteori încercând să te fereşti chiar de normalitate. Aceasta este o dimensiune negativă.

O altă dimensiune negativă este că nu înveţi de la alţii, nu poţi, nu iei exemple. De multe ori poţi bălti în mediocritate: crezându-te excepţional, de fapt tu poţi să nu evoluezi, încerci să păstrezi această stare de graţie în care te simţi bine. În al treilea rând, există un fenomen al unui fel de narcisism în grup, un fel de narcoză de grup, în care nu spunem lucrurile esenţiale despre noi înşine, ne lăudăm unii pe alţii, căutăm mereu să nu spunem adevărul, nu-i acceptăm pe cei care vin cu critici la adresa comunităţii, respingem argumentele contrare. Acestea sunt lucruri negative ale exacerbării acestei excepţionalităţi clujene. De fapt, această excepţionalitate clujeană este un proiect care rămâne tot timpul de demonstrat. El a fost alimentat şi de o imagine bună pe care o au clujenii şi ardelenii în general în comunităţile din afară, din Sud, din Bucureşti, din Moldova. Am făcut multe studii despre modul cum sunt văzuţi clujenii şi ardelenii în general şi observăm că sunt văzuţi foarte bine. Ori asta ne-a amplificat oarecum acest sentiment, acest ego clujean superdimensionat”, a spus și sociologul și politicianul Vasile Dâncu.

Clujul are frustrarea că nu a fost capitală,  mai crede sociologul.

”Eu cred că este mai degrabă o frustrare, deoarece Clujul n-a prea fost capitală înaintea secolului XX. Clujul a fost un oraş mare, dar n-a fost o capitală. Sibiul a fost un oraş mai important al Transilvaniei, Blajul a fost oraş important, Dejul a fost un oraş important, Turda a fost într-o perioadă sediul Dietei transilvane şi mult mai important decât Clujul. Cred că modul acesta de a ne considera mereu o capitală ţine, până la urmă, şi de o frustrare, pentru că, totuşi, Clujul n-a reuşit să fie excepţional în istoria veche, n-a reuşit să aibă mari excepţionalităţi, ca să spun aşa. Cred că e o frustrare care se traduce în această construcţie mitică despre un prezent extraordinar. Nu avem o istorie glorioasă, să zicem, la Cluj, care să fie, de exemplu, comparabilă cu a Sibiului, cel puţin din punctul de vedere al nostru, al românilor, că noi suntem majoritatea şi noi exacerbăm acest sentiment al superiorităţii. Văd excepţionalismul clujean ca fiind un proiect în marş”.