De când vine aerul tropical în România. Meteorologii au făcut anunțul
Vremea se va schimba radical în România. Instabilitatea atmosferică se va menține și în zilele următoare, dar regimul termic va suferi modificări semnificative, în special în partea de sud și de est a țării.
Temperaturile, care au fost sub media perioadei, vor începe să crească treptat. Începând de astăzi, temperaturile maxime vor varia de la 17-18 grade Celsius în estul Transilvaniei, până la 25-27 grade Celsius în vestul și sudul țării.
Spre finalul săptămânii, temperaturile vor crește considerabil, aducând temperaturi maxime ce vor depăși 30 de grade Celsius în sudul și vestul țării. Astfel, sâmbătă și duminică, vremea va fi călduroasă.
Duminică, este foarte probabil ca vremea să fie predominant frumoasă, cu precipitații reduse, mai ales în zonele montane din nordul țării. În jumătatea nordică, ploile vor apărea după-amiaza, astfel umbrela rămânând un accesoriu necesar.
”Acest lucru înseamnă temperaturi de 30 până la 33-34 de grade în Banat, în Crișana, în Oltenia, în Muntenia, în zona continentală a Dobrogei. Se vor înregistra valori de 30 de grade și în Transilvania și în Moldova, însă mai puține decât în rest. Duminică, este foarte probabil ca vremea să devină frumoasă.
Din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi foarte puține, în mod deosebit în zonele montane din nordul teritoriului. În jumătatea nordică ne mai luăm și umbrela, pentru că apar ploile după-amiaza”, a spus Alina Şerban de la ANM pentru Antena 3.
În săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a teritoriului.
În săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în estul, sud-estul și centrul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această săptămână în rest.