De 20 de ani, de când Clujul a intrat sub bagheta de magician a lui Emil Boc, anumite puncte din oraș se inundă la fiecare ploaie. 20 de ani!!! Nu vorbim despre 4 luni, 2 ani, 4 ani, ci de 20.
Toată lumea știe deja pe de rost care sunt aceste puncte. Ba mai mult, oamenii s-au obișnuit deja atât de mult ca aceste zone să se inunde, încât atunci când cineva, mai naiv și care speră că de aia merge la vot ca un primar să facă treabă, deschide gura să acuze este rapid pus la punct. ”Ce vină are Boc că plouă afară?”, este fraza rostită de unii resemnați, care parcă s-au mulțumit cu viața.
Sigur cei de mai sus sunt cei care zic și că ”Se putea mai rău!”, ”Să fim fericiți cu cât avem!”, etc.
Oameni buni! E vina lui Emil Boc că nu a putut face o amărâtă de canalizare în câteva puncte nevralgice. Sunt și alte zone în pantă în Cluj-Napoca, nu e numai Calea Turzii, Frunzișului și Podul din Mărăști. De ce în alte zone nu se formează lacuri? Poate pentru că acolo este canalizare!!!
Nu era Emil Boc de vină, dacă acum se inunda Observatorului prima dată! Dar Calea Turzii a refăcut-o acum câțiva ani să tot degeaba!
E vina lui Boc și a echipei de păcălici din jurul lui. Oameni puși pe pile ca să încaseze bani buni de la stat și să asculte ca de Dumnezeu de mărunțelul nostru primar. Că vorbim despre Șurubaru, city managerul Clujului, că vorbim despre Dan Tarcea sau de Virgil Poruțiu, toți fac fix același lucru. Fișa lor de post începe cu ”Să nu-l supărăm pe Emil Boc!” și continuă ”Să ascultăm de primarul nostru!”.
Deci da, e vina primarului pentru că de 20 de ani nu face o canalizare în 3 puncte care se inundă. Nu e vina ploii, nu e vina lui Dumnezeu. Opriți-vă cu această resemnare. Învățați să cereți pentru că de asta îi votăm.
Sunt convins că Emil Boc stă cu inima strânsă când citește cum îl critică lumea. Știu asta din cercul lui intim. De asemenea, știu cât de bine se simte când vede că oamenii încep să se resemneze și îl înțeleg cât îi e de greu. Asta așteaptă!
Lui îi e greu, măi! Primarului îi e greu! Păi dacă îi e așa de greu, de ce nu pleacă? Nu pleacă pentru că, ce să vezi, îi place puterea. Și îi place foarte mult. Așa că să vă placă și vouă , dragi cititori puterea, pentru că aveți puterea de a-l critica, dacă la vot am eșuat!
Mai fac un pariu cu voi. Dacă era primar de la PSD, ”Ciuma roșie”, era de mult răstignit în Piața Unirii și lăsat acolo să îl ciugulească ciorile. Dar, noi, clujenii, avem cum dublul standard, avem boala asta gravă, de a ne face că închidem ochii. Ar trebui inventat un medicament și să fim critici cu toti politicienii. Nu le place, să plece!
Poate mai avem o șansă și apelăm peste 4 ani sau mai repede la cel care vrea să VINĂ când îl chemăm.
1 thought on “Da, nu e Emil Boc de vină pentru inundația de joi seara! De 20 de ani ne tot spunem asta – Opinie”
sa vina sabin sa nu mai plouă si sa sape el canalizarea. rezolvă el tot. ca un magician.