Un bărbat de 67 de ani a murit într-un accident produs la Mărtinești, pe drumul național Cluj-Napoca – Turda.
Sâmbătă, în jurul orei 16.00, un autoturism care se deplasa pe direcția Turda-Cluj a părăsit partea carosabilă, intrând încoliziune cu parapetul metalic, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor aflate în desfășurare.
Din nefericire, conducătorul auto a fost declarat decedat la fața locului. De asemenea, un pasager, în vârstă de 38 de ani, a suferit răni și a fost transportat la unitatea medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 67 de ani.
718