ȘTIRI NON-STOP CLUJ

Cum a izbucnit bătaia de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca. A sărit ca o maimuță cu pumnii pe mașina unui șofer – VIDEO

Cum a izbucnit bătaia de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca. A sărit ca o maimuță cu pumnii pe mașina unui șofer - VIDEO
Cum a izbucnit bătaia de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca. A sărit ca o maimuță cu pumnii pe mașina unui șofer - VIDEO

Poliția Cluj i-a identificat pe cei doi bărbați care s-au bătut pe strada Câmpului, în cursul zilei de sâmbătă, 22 martie.

Se pare că totul a pornit de la un gest făcut de un pieton, care a sărit cu pumnii pe mașina condusă de unul dintre cei implicați în altercație.

În data de 22 martie a.c., în jurul orei 18:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la o posibilă stare conflictuală pe strada Câmpului din municipiul Cluj-Napoca.

Echipajul de poliție ajuns la fața locului a identificat un bărbat de 39 de ani, implicat într-un conflict. Acesta a relatat că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, o persoană de sex masculin i-ar fi lovit capota cu pumnul.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana în cauză este un tânăr de 24 de ani. În acest context, cei doi s-ar fi îmbrâncit reciproc.

Pentru stabilirea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii au demarat cercetări din oficiu sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Totodată, menționăm că, până la acest moment, nu au fost depuse plângeri prealabile.

Vezi AICI imaginile video. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *