Un bărbat în vârstă de 57 de ani, originar din Dej, a fost ucis în Spania, în seara de Înviere. Tragedia a avut loc în fața unui bar din cartierul Delicias din Zaragoza, în jurul orei 22:00. Autorul crimei este un bărbat de 42 de ani din Republica Dominicană, care a fost ulterior arestat de autoritățile spaniole, scrie Dejeanul.
Victima, Alexandru Mihalca, se afla la bar pentru a se întâlni cu un prieten, când agresorul ar fi inițiat o provocare la skandenberg. Între cei doi a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat rapid. Au ieșit în afara localului, unde bărbatul de origine dominicană a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe dejean în inimă. Potrivit presei spaniole, suspectul era cunoscut sub porecla „Loco” (Nebunul), iar după atac a fugit de la fața locului.
Familia lui Alexandru Mihalca a anunțat că va aduce trupul neînsuflețit în țară pentru a fi înmormântat creștinește în Dej.
„S-a întâmplat afară. Mai întâi a venit victima și apoi a venit suspectul. Ambii si-au cumparat bautura, au făcut skandenberg apoi au ieșit la fumat. Se certau cand au ieșit, dar apoi totul părea normal. Apoi am văzut agitație afara, și am ieșit”, a declarat proprietara localului pentru presa spaniolă.
Faptasul a fost urmărit cu ajutorul unor curieri de mancare pana cand au sosit politistii si l-au incatusat. Pentru dejean, rănile suferite au fost mult prea grave, astfel ca a murit aproape pe loc.
Alexandru Mihalca era stabilit în Spania de 26 de ani, dar familia își dorește să-l repatrieze la sfarsitul acestei saptamani, pentru ca toți cei care l-au cunoscut în Dej să-l conducă pe ultimul drum.
„Amintirea sufletului Tău minunat și bun va rămâne mereu în inimile noastre!”, a transmis fratele victimei.