Cluj – Viperă depistată în Făget: „Mare atenție când vedem așa ceva!” – FOTO
O viperă a fost fotografiată sâmbătă, 28 septembrie, de un drumeț în pădurea Făget din Cluj. Acesta a fotografiat o viperă care se plimba liniștită prin pădure, fără să realizeze inițial pericolul la care s-ar fi putut expune.
După ce a postat fotografia pe grupul de Facebook „Fauna României – Conservare prin educație”, membrii comunității i-au confirmat rapid că a surprins un exemplar masculin din specia Vipera berus, cunoscută și sub numele de vipera comună. Comentariile au lăudat frumusețea și perfecțiunea exemplarului, însă utilizatorii au avertizat, de asemenea, asupra pericolului reprezentat de întâlnirea cu astfel de reptile veninoase.
Deși unii au dorit să afle locația exactă a observației, regulile stricte ale grupului Fauna României împiedică dezvăluirea acesteia, pentru a proteja fauna și a evita braconajul. Totuși, s-a confirmat că vipera comună este des întâlnită în împrejurimile Clujului. Experții au subliniat necesitatea de a fi atenți și de a respecta aceste animale, care fac parte din ecosistemul local.
„Mare atenție când vedem așa ceva!”, a fost mesajul transmis turistului și celorlalți iubitori de natură.