Cluj – S-a crezut Robin Hood! Fura încasările de la păcănele, dar nu pentru a le da săracilor – FOTO
Un bărbat din Vaslui, supărat probabil că a pierdut prea mulți bani la păcănele, s-a apucat de furat încasările zilnice.
În dimineața zilei de 4 noiembrie, profitând de neatenția personalului, o persoană necunoscută ar fi sustras suma de 15.128 de lei dintr-o sală de jocuri de noroc din Cluj-Napoca.
Tot în acea zi, pe raza municipiului, s-a sesizat un alt furt calificat, comis într-un mod de operare similar, prejudiciul raportat fiind de aproximativ 9.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv un bărbat de 29 de ani, din județul Vaslui.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, iar în aceeași zi, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, Secției 1 Poliție și Secției 9 Poliție Rurală Turda, acesta a fost depistat în comuna Iara.
Bărbatul a fost condus la sediul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, unde s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Prejudiciul în cauză a fost recuperat parțial.