Mihail s-a retras timp de nouă luni într-o cabană de pe malul lacului Tarnița, simțind nevoia de izolare după ce faima l-a copleșit. A locuit într-o casă unde și-au făcut loc șoarecii și pisicile, dar a găsit acolo o liniște pe care nu o mai trăise până atunci.
Celebrul interpret al piesei „Mă ucide ea” a rupt orice legătură cu lumea exterioară aproape un an, având drept singură companie animalele din jur. În acest refugiu, a compus cea mai recentă melodie, „Dincolo de noi”, inspirată dintr-o poveste reală.
„Locuința era invadată de șoareci, iar singurii mei companioni erau câteva pisici și un câine. Dar, culmea, totul era în armonie. Pisicile nu vânau șoarecii, iar eu învățam să trăiesc într-un ritm complet diferit. Era o liniște pe care nu o mai simțisem până atunci.
Am realizat cât de importante sunt relațiile interumane, cât de mult avem nevoie unii de alții. Acum sunt mai pregătit ca niciodată să mă dedic oamenilor prin arta mea”, a povestit artistul, potrivit Viva.ro.
Mihail a cunoscut muzica încă din copilărie, iar apoi, în adolescență, a urmat și calea designului, devenind astfel un artist complet.
„Copilăria mea parcă este un vis dintr-o altă viață, uneori este îndepărtată, alteori devine mai clară. Prima perioadă pe care mi-o amintesc este cea în care bunicul meu era în viață, el fiind un nucleu al familiei noastre numeroase. Vara ne adunam toate rudele la el acasă, aproape 30 de oameni, și stăteam cu toții la grătar, la un pahar de vin făcut de bunicul. Ne povestea tot felul de întâmplări din viața lui și râdeam cu toții.
Scopul lui era să ne facă să zâmbim, să ne bucurăm. Era o atmosferă foarte caldă și simțeai că ești acasă. Timp de câteva zile, cât stăteam acolo, era o euforie foarte mare.
După ce bunicul nu a mai fost, nu ne-am mai adunat așa. Îmi amintesc și de zilele în care zburdam ca niște nebuni pe malul râului Nistru, lângă pădure, iar uneori mergeam la pescuit. Am avut o copilărie bogată, fiecare zi era o aventură”, a povestit cântărețul.