Datele Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs, arată că veniturile din domeniul bancar variază în funcție de poziție și experiență. Un ofițer bancar câștigă, în medie, 3.800 de lei net pe lună, în timp ce un consilier bancar ajunge la 4.200 de lei, iar un analist primește lunar 4.500 de lei.
La nivel de management, un director de agenție bancară are un salariu mediu de 5.800 de lei net.
„Veniturile din domeniul bancar variază în funcție de poziție, nivelul de calificare și experiență. Pentru pozițiile entry-level, cum ar fi ofițerii de cont sau casierii, salariile ajung în medie la 3.800 de lei net lunar, însă pentru roluri specializate sau de management, cum ar fi analiștii financiari sau directorii de sucursală, câștigurile depășesc 5.000 de lei net lunar”, explică Raluca Dumitra, șefa de marketing la eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
Pe lângă salarii, angajații din sectorul bancar beneficiază de bonusuri de performanță, training-uri specializate și diverse beneficii extra-salariale.
„În plus, domeniul bancar oferă bonusuri de performanță, training-uri specializate și beneficii suplimentare, precum asigurări private de sănătate sau pensii private. Salariile sunt, în general, mai competitive în sucursalele din marile orașe sau în cadrul instituțiilor financiare internaționale”, mai punctează Dumitra.