Viața la oraș nu e ușoară căci mereu se mai găsește câte un vecin nemulțumit de ceva. Cu o sesizare cel puțin inedită au venit câțiva clujeni din Dâmbul Rotund. Caprele vecinilor le-ar crea probleme, spun aceștia. Animalele le mănâncă plantele ornamentale și chiar se urcă pe mașini.
„Doresc să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care afectează spațiul public din zona noastra din cartierul Dambul Rotund. În mod periodic, cateva capre sunt lăsate libere să circule pe Strada Gheorghe Sion.
Nu cunosc exact cine sunt proprietarii acestor animale, dar acestea provoacă pagube în zonă, mâncând plantele ornamentale și distrugând spațiile verzi amenajate pe marginea drumului și uneori chiar s-au urcat pe masini pentru a ajunge la plante.
Solicit respectuos să luați măsurile necesare pentru a rezolva această situație”, se arată în sesizarea pentru Primăria Cluj.