Ilie Bolojan va asigura interimatul la Palatul Cotroceni până la organizarea următoarelor alegeri prezidențiale, în urma demisiei anunțate luni de Klaus Iohannis. Odată cu preluarea acestei funcții, Bolojan a decis să se suspende din Partidul Național Liberal și l-a propus pe Cătălin Predoiu pentru președinția PNL.
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan s-a născut în comuna bihoreană Vadu Crișului. A absolvit Liceul de Matematică-Fizică „Emanuil Gojdu” din Oradea, iar ulterior a urmat studii de mecanică la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara între 1988 și 1993, completându-și apoi pregătirea cu studii de matematică la Universitatea din Timișoara.
Bolojan a intrat în politică în 1993, alăturându-se Partidului Național Liberal. De-a lungul anilor, a ocupat mai multe funcții în administrația publică, fiind consilier local, consilier județean și prefect. În 2007 a fost numit secretar general în Guvernul Tăriceanu, iar un an mai târziu a câștigat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Oradea, poziție pe care a deținut-o timp de 12 ani. La alegerile locale din 2020, a fost ales președinte al Consiliului Județean Bihor.
În timpul mandatelor sale, Bolojan s-a remarcat prin reducerea considerabilă a numărului de funcționari din subordinea sa, implementarea unor proiecte majore de infrastructură cu fonduri europene și măsuri de reducere a birocrației.
Pe fondul rezultatelor slabe ale PNL la alegerile prezidențiale din anul trecut, Bolojan a fost desemnat lider interimar al partidului în noiembrie. Odată cu învestirea noului Parlament, a preluat și conducerea Senatului, iar acum urmează să exercite funcția de președinte interimar al României.
Conform declarației sale de avere, Ilie Bolojan deține o casă de peste 100 de metri pătrați în localitatea natală, Vadu Crișului, și un apartament de 65 de metri pătrați în Oradea. Pe lângă acestea, mai are în proprietate două terenuri în județul Bihor, cu o suprafață totală de peste 25.000 de metri pătrați. În ceea ce privește veniturile, acesta încasează o indemnizație de peste 20.000 de lei de la Senat și deține economii de peste 190.000 de lei în conturi bancare.