Problemele de pe plan mondial au dus la ieftinirea prețurilor la pompele de benzină. De la începutul lunii, benzina s-a ieftinit cu 25 de bani pe litru și motorina cu 19 bani pe litru.
În ultimele 30 de zile, benzina s-a ieftinit cu 3,3%, iar motorina cu 1,2%. Ceea ce înseamnă că, pentru un plin de 50 de litri de benzină, plătim acum mai puţin cu 12,5 lei, iar pentru plinul de motorină plătim mai puţin cu 4 lei şi 50 de bani.
”Preţul pentru barilul brent este de 70 de dolari. Pe 5 martie a ajuns şi la 69 de dolari pe baril. Preţul ăsta l-am mai văzut pe 10 septembrie 2024. Să ne aducem aminte care era preţul barilului în aprilie, anul trecut. Ajunsese la 91 de dolari barilul”, explică Eugenia Gușilov, expert în energie.
”Avem o reacţie anticipativă la o reaşezare a preţurilor de pe piaţă, de la concurenţii din acest domeniu. Practic, pentru că toată lumea scade preţurile, scad preţurile. Foarte puţin, nişte variaţii mici, însă nu ar fi existat dacă nu exista o tendinţă de scădere în piaţă”, potrivit lui Christian Năsulea, profesor de economie.
Acum, toată economia a intrat într-o stare expectativă, iar oamenii amână deciziile pentru a vedea ce urmează.
”Per total, putem să sperăm la o tendinţă de scădere a preţurilor. Însă certitudinile sunt lucrul care ne lipseşte cel mai tare. Avem un nivel de instabilitate foarte ridicat. Este foarte incert ce se întâmplă cu relaţiile economice dintre ţări“, spune Christian Năsulea, profesor de economie, conform Observatornews.ro.
România consumă anual circa opt milioane de tone de carburanți, preponderent motorină.