Noul floșter al Clujului, mult lăudata arteră pietonală de pe Universității, este de fapt un cuptor natural. Strada este expusă la soare, fiind păstrați numai vechii arbori, fără a fi plantați alții în zona centrală, așa cum ar fi fost normal. Cel puțin lângă băncile din piatră ar fi trebuit să fie copaci, dar probabil că nu era nevoie.
Granitul este noul verde al Clujului!
”Cam greu cu umbra pe ”floașter”, a punctat fotograful clujean Lucian Nuță, cunoscut pentru fotografiile pe care le realizează în zona centrală.
Primăria Cluj-Napoca sponsorizează cu multă dedicare postări pe Facebook în care să se vadă copacii de pe strada Universității, dar adevărul este cel care apare în fotografia lui Nuță. Granitul și băncile din piatră vor forma un cuptor natural în noua aleea pietonală a Clujului. E greu de imaginat cum va fi la 40 de grade, în lunile iunie – iulie – august.
Primarul Emil Boc i-a făcut daltoniști pe cei care nu văd verdeața din centrul Clujului.
”Cei care aveau marota cu betoanele au șansa acum să vadă verde cât nu au văzut în viața lor. Strategia noastră nu a fost aceea de a închide zonele publice cu cele 9 străzi care au fost în lucru, pentru că ar fi însemnat să blocăm mai mult decât era necesar activitatea în zona centrală, să blocăm activitatea economică la mai mulți comercianți, care și așa au avut de suferit câteva luni bune.
Am deschis de mult timp, lăsând ca ele să se refacă oarecum sub trafic. Dar toate lucrările care se refac, se refac pe cheltuiala constructorului și ca parte a contractului. Și după recepția finală, unele lucrări pot rămâne în observație și în remediere ulterioară.
Toate aceste lucrări acum arată adevărata față, și pe malul Someșului, și în parcul Feroviarilor, și pe Kogălniceanu văd (și ei, n. red.) acești arbori în plus pe care i-am plantat. Pe platoul de la Sala Sporturilor n-au fost niciodată copaci. Acuma cred că au rămas fără benzină cei care vorbesc de betoane la Cluj. Daltoniștii betoanelor nu mai pot evita verdele”, a declarat în urmă cu câteva zile Emil Boc, în emisiunea ZIUA LVE.