Boc zice că e treaba antreprenorului să spună unde-s cârtițele pentru metroul Clujului. Promitea că vin toamna asta: „Au plecat din China”

0

Problemele continuă pentru proiectul metroului din Cluj, unde planurile pentru stația „Prieteniei” se clatină odată cu dealul Răzoarelor. Raportul de expertiză tehnică avertizează că terenul din zona stației riscă alunecări, iar stabilizarea dealului este necesară înainte de începerea lucrărilor. La polul opus, primarul Emil Boc a anunțat că TBM-urile (tunnel boring machine sau „cârtițele”) destinate săpării tunelurilor pentru metroul din Cluj au plecat din China și se îndreaptă spre Portul Constanța.

„Cârtițele au plecat din China, asta ne-a spus antreprenorul. Antreprenorul este acum cel care trebuie să ne prezinte timpul în care ele sosesc. Evident, va fi făcută cunoscută aceasta traiectorie și când vor ajunge în portul Constanța.

Sper ca antreprenorul să iasă cât mai repede să ne spună, pentru că este atributul lui să ne precizeze exact unde sunt.

Cert este că ele au plecat din China, acolo unde au fost construite pentru a putea realiza metroul de la Cluj”, a declarat primarul Emil Boc, joi dimineață, la Napoca Live.

Deci, în următoarea perioadă dacă vrem să aflăm dacă ajung cârtițele la Cluj sau nu al trebui să-l căutăm pe antreprenor.

„Între timp, noi nu stăm, pentru că ele când ajung trebuie să și intre în pământ, după asamblare. Pentru asta, trebuie să ai stațiile pregătite să intre, să ai pereții aceia mulați care trebuie să fie efectuați și se lucrează acum la pregătirea stațiilor acolo unde trebuie să intre. Este o treabă în lucru”, a mai spus primarul.

Loading

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate