Biserica Ortodoxă Română a proclamat marți canonizarea a 16 noi sfinți, recunoscuți oficial anul trecut și incluși în calendarul bisericesc, printre care și părintele Arsenie Boca. Ceremonia a avut loc la Catedrala Patriarhală, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al BOR, potrivit Basilica.
„Evenimentul istoric a avut loc la finalul Sfintei Liturghii oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel de aniversarea Centenarului Patriarhiei Române. La slujbă au participat și membrii Adunării Naționale Bisericești, iar pe Dealul Mitropoliei au fost prezenți sute de credincioși”, potrivit unui comunicat transmis de Basilica, agenția de știri a Patriarhiei Române.
Când are Arsenie Boca zi de cinstire
Printre sfinții proclamați se numără și părintele Arsenie Boca. BOR a decis ca acesta să aibă titulatura Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie.
„Acești plăcuți ai lui Dumnezeu au avut o viață încununată de rugăciuni, de post, pocăință, smerenie și dragoste, ajungând la desăvârșire. Unii dintre ei au plătit cu viața mărturisirea lor de credință, fiind încununați cu slăvite cununi mucenicești. Alții au trăit un martiriu continuu, nesângeros, răbdând temnițe torturi și nenumărate umilințe, iar după eliberare au fost în continuare prigoniți de cei fără de Dumnezeu”, se arată în textul sinodal.