Insecte și produse expirate, asta au găsit comisarii de la ANPC la magazinele din Piața Mihai Viteazu din Cluj-Napoca. Piața Agroalimentară Mihai Viteazul, situată la parterul complexului LEU a fost închisă, iar amenzile au fost pe măsură, 280.000 de lei în total.
Acțiunile de control au avut loc astăzi 3 aprilie 2025. S-au găsit multe „minunății” în complex, inclusiv gândaci.
Pe data de 03.04.2025, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a derulat o serie de acțiuni de control la 22 de operatori economici care își desfășoară activitatea în Piaţa Mihai Viteazu.
Verificările au fost efectuate ca urmare a primirii unor informaţii referitoare la anumite neconformităţi, deficiențe la produsele comercializate, precum şi la condiţiile de depozitare aferente produselor.
Astfel, conform competențelor instituţiei, ţinând cont de neregulile constatate, echipele de control au aplicat următoarele sancțiuni:
- 35 amenzi contravenţionale, în cuantum de 280.000 lei
- 16 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în
valoare de 15.000 lei - oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare în valoare de
14.500 lei - oprirea temporară a prestării serviciilor pentru întreaga Piață Mihai
Viteazu – Multiplex Leul.
Totodată, s-a convenit întocmirea unui grafic aferent remedierii deficiențelor constatate.
Principalele abateri de la legislația în vigoare depistate în incinta complexului, la operatorii economici ce aveau spații închiriate, au fost: – prezența insectelor vii în incinta spaţiilor de comercializare, precum şi la agregatele frigorifice, în zona compresoarelor – folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine, comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită, comercializarea unor produse cu modificări organoleptice, depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare, apelor minerale, legumelor, fructelor comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate, folosirea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare, lipsa menționării alergenilor, a declarației nutriționale la unele produse expuse spre comercializare nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.