Acesta este cel mai bătrân stejar din centrul Clujului: ”Felicit Academia Română pentru că permite vizitarea lui”

0

Activistul clujean Adrian Dohotaru a felicitat Academia Română pentru că permite vizitarea unui stejar de peste 100 de ani, din curtea instituției, de pe strada Avram Iancu. Acolo clujenii, studenții, trecătorii, angajații pot intra sa se odihnească la umbra stejarului într-un centru aglomerat. Urmează și mobilier urban.

Stejarul din imagine, care a văzut transformarea Clujului din secolul XIX, are dimensiunile unui arbore remarcabil. Amintesc că legea pentru care milităm și pentru norme metodologice cu Rețeaua pentru Natură Urbană, instituie protectia acestor arbori. Legea Arborilor Remarcabili are si origini clujene prin universitarii UBB Viorel Arghiuș și Tibor Hartel care au realizat un site despre astfel de copaci.
Curtea va fi deschisă oficial, din ce am înțeles, la TIFF, dar apoi e deschisă în timpul programului de lucru.

O astfel de situație nu ar trebui sa fie excepțională, toate instituțiile publice ar putea permite accesul cetățenilor facil la bunuri comune, mai ales că aici Academia si alti parteneri pot organiza expoziții in aer liber ori pot realiza dezbateri la umbra stejarului.

Mă bucur că în trecut am fost dintre cei care au propus acces liber aici prin Asociația Societate Organizată Sustenabil SOS si a fost deschidere, dar sunt multe astfel de locuri in Cluj. Și nu doar la Cluj: așa-i ca pe Calea Victoriei în București ar fi superb dacă s-ar deschide minunata curte a Academiei?!

Așa cum a fost deschidere pentru amenajarea Parcului Prodan din partea USAMV și pentru deschiderea campusului pentru trecători, surpriză, e deschidere și din partea UBB să fie acces liber în parcul sportiv spre Someșul nostru, dacă primăria vine cu o ofertă clară de co-administrare pe partea dinspre râu. Am calculat că dacă mai mulți au porți ori renunță la garduri la Someș, spațiul public verde-albastru dintre cartierele Grigorescu și Plopilor se mărește la 40 de hectare, deci cel mai mare parc din Cluj.

O societate deschisă are nevoie de spații publice pentru că democrația să prospere, pentru ca locurile de întâlnire și convivialitate să contribuie la ceea ce facem destul tapaj la Cluj, uneori cam fudul, și anume calitatea vieții!”, a relatat activistul Dohotaru, fost deputat în mandatul 2016 – 2020.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2024 © Clujenii.ro | Toate drepturile rezervate